
Platforma Civică ”Demnitate și Adevăr” va continua să protesteze în continuare în Piața Marii Adunării Naționale, chiar dacă temperaturile de afară sunt tot mai scăzute. Reprezentanții acesteia au depus cerere la Primărie pentru a le fi prelungită autorizația de a protesta în fața Guvernului. Protestul organizat de PSRM și ”Partidul Nostru” este ilegal în continuare, întrucât nu a fost emisă nicio autorizație, scrie realitatea.md
”Platforma DA a depus cerere ca, începând cu 1 noiembrie, să continue protestele în PMAN. Alte solicitări nu sunt, nici pentru protestul din fața Parlamentului. În cazul blocării de ieri a bd. Ștefan cel Mare, tot nu a fost depusă nicio cerere”, a declarat șefa Direcției social-umanitare și relații interetnice, Violeta Crudu.
La rândul său, primarul Dorin Chirtoacă a precizat că în asemenea cazuri nici nu este permisă depunerea cererilor.
”Nu poate fi nici solicitare, nici autorizație pentru blocări de stradă. Doar în cazul unor evenimente organizate cu mult timp înainte, cu redirecționarea traficului”, a spus Chirtoacă.
Cu referire la protestul de luni, când socialiștii au intrat în clădirea Primăriei cu bucăți din gard și bârne din lemn, edilul capitalei le-a adresat un mesaj socialiștilor.
”Amintim tuturor, iar socialiștilor în special: în mod normal, orice proteste, cu deputați sau fără deputați, cu gard sau fără gard, se pot desfășura doar în afara clădirilor. Orice intrare în clădire este încălcare de lege. Vă rog să nu le dăm mare importanță. E ceva ieșit din comun, au mai fost cazuri, dar să fie clar că nu ne impresionează cu nimic”, a conchis edilul capitalei.
Amintim că ședința de lunea trecută a Primăriei a fost întreruptă din cauza unui protest organizat de socialiști. Aceștia au intrat cu bârne din lemn și cu un gard de fier în clădire.
Publicat de Dumitru Pelin, 26.10.2015
Vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, Vladimir Vitiuc a ascuns casele de ANI
Anatol Ursu, candidatul unionist pe circumscriptia Europa de Vest, intre viziune, realitate si solutii pentru diaspora
O cerere, semnată de 1,2 milioane de persoane, privind ReUnirea a fost depusă la parlamentele de la Chișinău și București
Dodon ațâță moldovenii contra moldovenilor. Creează un „Front național” împotriva unioniștilor
Decizia irevocabilă a Curții Supreme de Justiție care pune punct în dosarul Mânzat
Eșec total pentru Dodon // A ajuns la Berlin și se va vedea cu …. nemții
Senator român: Parlamentul moldovean a refuzat o ședință solemnă în anul Centenarului
Igor Dodon vorbește despre cele mai mari pericole pentru securitatea țării: „Mișcarea unionistă trebuie oprită”
VIDEO/Iurie Leancă: Unirea României cu Moldova, o temă care prinde contur la Chișinău
LUCINSCHI EXPLICĂ DE CE FEL DE PREȘEDINTE ARE NEVOIE MOLDOVA
Curtea Constituțională îi arată lui Dodon cuiul în care poate să-și pună referendumul
DODON NU A PROMULGAT VOTUL MIXT