
Judecătoarea Curții de Apel Chișinău, Domnica Manole, a fost eliberată din funcție. Decretul președintelui privind eliberarea magistratei a fost publicată în Monitorul Oficial.
Potrivit IPN, la începutul lunii iulie, în baza avizelor Serviciului de Informații și Securitate, Consiliul Superior al Magistraturii a declarat-o pe judecătoarea Domnica Manole incompatibilă cu funcția de magistrat. CSM a propus șefului statului să o elibereze din funcție. Atunci magistrata a apreciat această decizie ca fiind o comandă politică, o decizie ilegală, cu depășirea flagrantă a tuturor prevederilor legale. Domnica Manole mai declara că hotărârea CSM are și scopul de a intimida alți judecători care ar putea proceda cum a procedat ea, atunci când nu s-a lăsat influențată de către factorul administrativ.
În luna aprilie a anului trecut, Domnica Manole a emis o hotărâre prin care Comisia Electorală Centrală a fost impusă să desfășoare referendumul constituțional inițiat de către Platforma „DA”. Adresarea la CSM pentru cercetarea judecătoarei a fost înaintată drept urmare a deciziei Curții Supreme de Justiție prin care s-a constatat caracterul vădit ilegal al hotărârii emise de judecătoare și a sesizării președintelui CEC de atunci, Iurie Ciocan, prin care se solicita tragerea la răspundere penală a acesteia.
Publicat de Basarabeni.ro Basarabeni.ro, 28.07.2017
O basarabeancă stabilită la Timișoara a creat prima brânză vegană pe piața românească! Ea și soțul ei vor să deschidă și o fabrică
ȘOFERII VITEZOMANI, IDENTIFICAȚI DE ACUM ÎNAINTE DE CAMERELE FIXE DIN ȚARĂ
CSJ A AMÂNAT ŞEDINŢA LA CARE URMA SĂ FIE EXAMINATĂ CONTESTAŢIA DOMNICĂI MANOLE
TÂNĂR DIN REPUBLICA MOLDOVA, ARS ÎNTR-UN CAMION DIN CHICAGO
UN AN DE LA REFORMĂ, FĂRĂ INTEGRITATE
GHEORGHE CAVCALIUC SE VEDE ȘEF LA CNA
(VIDEO) Teo se luptă cu cancer de rinichi, are nevoie de ajutorul nostru!
Știi, Cristina...Cum e să fii pompier într-un IAD de jucării aprinse de ZIUA SINGURĂTĂȚII ?
(VIDEO) O viață, trei țări, zece copii
Priviţi acest VIDEO, până la sfârşit şi veţi vedea cum Dodon, nu doar că e supusul lui Plahoniuc, dar este şi un mare mincinos. Distribuiţi, să vadă şi votanţii lui Dodon cine este cu adevărat idolul lor!
Ciubaşenco: „Activiştilor din PD li s-a cerut să-l promoveze pe Dodon”
RISE: Cum arată vila lui Plahotniuc de la București