Eveniment • Camelia Jula @ www.presa.md
Secretarul general al NATO va vizita locurile ce vor găzdui "Summit-ul NATO" din perioada 2 - 4 aprilie 2008, care va avea loc în România şi va susţine o prelegere, la Biblioteca Centrală Universitară, în faţa unui auditoriu format din studenţi şi reprezentanţi ai mediilor academice, informează un comunicat al Ministerului român al Afacerilor Externe.
Vizita lui Scheffer este ultima efectuată în România înainte de această reuniune la nivel înalt, astfel că va aborda în special aspectele organizatorice ale acesteia. Totuşi, sosirea lui are loc într-un moment extrem de delicat pentru România: nu există ministru la Justiţie, iar premierul şi preşedintele par mai înverşunaţi decât oricând n războiul dintre ei. Anumiţi analişti media şi politici au afirmat, chiar, în această seară, că o continuare a crizei dintre preşedinte şi premier, ca expozanţi ai unor instituţii ale statului, ar putea pune sub semnul întrebării desfăşurarea reuniunii NATO la Bucureşti.
Potrivit MAE, convorbirile de mâine ale oficialilor români cu secretarul general al NATO vor aborda posibile teme care vor figura pe agenda politică a summit-ului: operaţiunile militare în derulare sub egida NATO, modernizarea capacităţilor Alianţei pentru a face faţă noilor riscuri de securitate, evoluţii în planul securităţii în Europa de Sud-Est şi regiunea Mării Negre.
11.01.2008
BREAKING NEWS // România a votat UNIREA. Decizie istorică în Parlamentul de la București
Cel mai MARE județ din România, Timis, a semna pentru UNIRE
Concert în aer liber - Zdob si Zdub, Nicoleta Nuca - Festivalul Cultural ,,Zilele Basarabiei” din Timisoara
ȘOC! Cel mai MARE județ din România va semna UNIREA
Festivalul Cultural ,,Zilele Basarabiei”, ediția a XVIII-a din Timisoara
Sunt 60! Încă două localități din țara noastră au semnat declarația simbolică de Unire
DMITRII ROGOZIN, DECLARAT PERSONA NON GRATA ÎN R.MOLDOVA
/FOTO/ DODON ÎL PLAGIAZĂ PE PUTIN? ȘEFUL STATULUI A URCAT ÎN TRONUL ARHIERESC DIN BISERICA PROTATON
30 IULIE INDEMN LA PROTEST
SIS:ECHIPAMENT MILITAR, DEPISTAT LA FRONTIERA MOLDO-ROMÂNĂ
Preşedintele SUA a ordonat ATACUL, iar Rusia suspendă Memorandumul de cooperare cu SUA
7 aprilie 2009. Piramida ruşinii