Eveniment • Liliana Istrate @ www.presa.md
Astfel, potrivit publicaţiei de limbă rusă, Kommersant, episcopul Mark afirmă că acţiunile Patriarhiei Române ar avea un substrat politic, în spatele cărora s-ar afla autorităţile de la Bucureşti. "România doreşte să-şi asigure susţinerea Consiliului Europei în vederea acaparării R. Moldova nu doar din punct de vedere bisericesc, ci şi politic", a opinat reprezentantul Patriarhiei Ruse.
Acuzaţiile Patriarhiei Ruse armonizează cu declaraţia consilierului prezidenţial, Mark Tkaciuk, care susţine că Mitropolia Basarabiei încearcă să disperseze enoriaşii, fiind adepţii instabilităţii şi prozelitismului. "În R. Moldova, biserica este independentă, iar puterea nu se amestecă în treburile acesteia, dar noi nu putem permite existenţa unui conflict între enoriaşi. În schimb, Mitropolia Basarabiei face acest lucru. Noi suntem pentru stabilitate şi împotriva prozelitismului.", consideră Mark Tkaciuk, citat de Kommersant.
În acelaşi context, sursa citată menţionează că Biserica Română se plânge pe Vladimir Voronin la Consiliul Europei, cerând adoptarea unei rezoluţii care ar culpabiliza preşedintele moldovean de susţinere a intereselor Moscovei în conflictul bisericesc moldo-rus, conflict care s-a înteţit după deschiderea unor eparhii noi ale Mitropoliei Basarabiei în spaţiul considerat drept fief canonic al Bisericii Ortodoxe Ruse.
Reamintim că plângerea Mitropoliei Basarabiei către Consiliul Europei a survenit după ce, la începutul lunii ianuarie, patru preoţi români au fost expulzaţi de pe teritoriul R. Moldova din cauza lipsei permisului de şedere.
16.01.2008
BREAKING NEWS // România a votat UNIREA. Decizie istorică în Parlamentul de la București
Cel mai MARE județ din România, Timis, a semna pentru UNIRE
Concert în aer liber - Zdob si Zdub, Nicoleta Nuca - Festivalul Cultural ,,Zilele Basarabiei” din Timisoara
ȘOC! Cel mai MARE județ din România va semna UNIREA
Festivalul Cultural ,,Zilele Basarabiei”, ediția a XVIII-a din Timisoara
Sunt 60! Încă două localități din țara noastră au semnat declarația simbolică de Unire
DMITRII ROGOZIN, DECLARAT PERSONA NON GRATA ÎN R.MOLDOVA
/FOTO/ DODON ÎL PLAGIAZĂ PE PUTIN? ȘEFUL STATULUI A URCAT ÎN TRONUL ARHIERESC DIN BISERICA PROTATON
30 IULIE INDEMN LA PROTEST
SIS:ECHIPAMENT MILITAR, DEPISTAT LA FRONTIERA MOLDO-ROMÂNĂ
Preşedintele SUA a ordonat ATACUL, iar Rusia suspendă Memorandumul de cooperare cu SUA
7 aprilie 2009. Piramida ruşinii