Coloana a cincea a Rusiei: Cârtiţele anti-NATO din tabăra democraţilor
Opinii / Editoriale • Igor Burciu @ www.presa.md
Recent, la Munchen, în cadrul conferinţei pentru securitate, liderul comunist de la Chişinău, Vladimir Voronin, a reiterat refuzul autorităţilor comuniste de a demara demersurile de aderare a Moldovei la NATO. Atitudinea declarată a şefului statului, una profund anti-NATO, oarecum de înţeles. Ea exprimă nu doar aversiunea constantă a PCRM faţă de NATO, ci şi speranţa de a obţine, în acest fel, o poziţie mai indulgentă din partea Rusiei în problema transnistreană. Această atitudine, repet, nu ne miră şi nici nu ne şochează. Este un punct de vedere consecvent în felul lui şi, chiar dacă vine în contrast cu viziunile noastre faţă de extinderea Alianţei Nord-Atlantice în estul Europei, el trebuie luat în consideraţie. Altceva ne deranjează însă, şi anume poziţia extrem de duplicitară, provocatoare aş spune, faţă de valorile NATO, afişată de unii exponenţi ai partidelor cu opţiune declarată europeană şi democratică. Săptămâna trecută, în cadrul unei mese rotunde organizată de Asociaţia pentru Politică Externă, liderul Partidului Social-Democrat din Moldova, Dumitru Braghis, a declarat că "statutul de neutralitate al Republicii Moldova trebuie să fie recunoscut şi garantat la nivelul Organizaţiei Naţiunilor Unite şi că ONU trebuie să garanteze că Moldova niciodată, sub nicio formă, nu va putea deveni membru al vreunui bloc militar". Trebuie să recunoaştem că zelul anti-NATO al "democratului" şi "europeanului" Dumitru Braghiş depăşeşte prin vehemenţă poziţia oficială a Partidului Comuniştilor. Nici lui Voronin şi nici lui Stepaniuc nu le-a trecut încă prin cap să revendice Organizaţiei Naţiunilor Unite adoptarea unei decizii atât de tranşante într-o chestiune atât de sensibilă, ştiind că o bună parte din cele mai importante ţări-membre ale ONU fac parte din cea mai puternică organizaţie politico-militară de pe glob şi că aproape jumătate din populaţia Moldovei priveşte cu simpatie activitatea Alianţei Nord-Atlantice. Şi, mai ales, că eventuala decizie de aderare la NATO sau de a rămâne ţară neutră poate fi luată doar de autorităţile moldovene, fără nici un fel de presiune externă. Dumitru Braghiş, se ştie, nu este singurul politician din tabăra democraţilor care manifestă, de-a lungul timpului, o atitudine ostilă faţă de alianţa sus-numită. Şi Nicolae Andronic, şi Dumitru Diacov, şi alţii şi-au expus, în repetate rânduri, scepticismul faţă de NATO. Nimeni însă, repet, nu a făcut-o într-un mod atât de univoc. Emiţând public o asemenea aserţiune, Dumitru Braghiş s-a comportat nu ca un politician responsabil, care are independenţa deciziilor, ci ca un veritabil agent de influenţă, camuflat, se vede, sub cămaşa de forţă a social-democraţiei moldoveneşti. Pentru că numai un agent de influenţă se poate expune atât de lejer unor prejudicii de imagine, fie de bună voie, fie silit din afară. De către cine, ne veţi întreba? De către cel mai mare adversar extern al integrării Moldovei, Ucrainei şi Georgiei în NATO - Federaţia Rusă. N.A: articoul a fost publicat şi în ziarul Flux

19.02.2008