Economie • Maia Metaxa @ www.bbc.co.uk
Pe lângă funcţionari, sub incidenţa noii legi mai cad preşedintele Republicii Moldova, deputaţii şi membrii cabinetului.
Acte de corupţie sunt considerate traficul de influenţă, luarea şi darea de mită, corupere pasivă şi activă, primirea unor recompense ilicite.
Iar abuzul de putere, legalizarea veniturilor obţinute ilicit, obstrucţionarea justiţiei, însuşirea de bunuri, protecţionismul, falsificarea rezultatelor votării, abuzul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu vor fi considerate acţiuni conexe actelor de corupţie, sancţionate conform Codului penal.
Principala instituţie care se va ocupa de punerea în practică a acestei legi va fi Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei.
Noua lege o va anula pe cea din 27 iunie, 1996 privind combaterea corupţiei.
25.04.2008
Luptele au intrat pe piața imobiliară. Cazul Pro Imobil
Drumurile Moldovei – dăruite de străini, compromise de localnici
Comisar european, către Parlamentul României: Vă rugăm să faceţi ceva!
PÂNĂ CÂND LEUL VA ÎNCOLȚI DOLARUL
BNM ȘI KROLL AU CALIBRAT METODELE DE RECUPERARE - SUNT SOLUȚII PENTRU TERMENELE DE PRESCRIPȚII
Cei mai bogați oameni ai lumii au pierdut 41 de miliarde de dolari din cauza victoriei lui Trump
(doc) Moldatsa: Criza milioanelor irosite
Care este valoarea de piață a hotelului Codru
Veaceslav Platon, scrisoare deschisă ambasadorilor: „Vreau să ştiţi cum ajung banii contribuabililor în buzunarul principalului mafiot şi dictator al Moldovei, Vladimir Plahotniuc”
De la banca lui Platon la banca lui Plahotniuc? Ce se va întâmpla cu Moldindconbank
Cine sunt membrii noului grup de negociatori care vor discuta cu FMI
DOC. Scrisoarea lui Gofman adresată europenilor: Descrie fluxul banilor de la BEM și cum a fost mascată emisia suplimentară de acțiuni