Eveniment • UNIMEDIA, cu referinţă la Info-Prim Neo @ www.unimedia.md
În informaţia prezentată primarul a afirmat că Aurelia Porumbescu a deţinut funcţia de şef-interimar al direcţiei menţionate şi, potrivit lui, în astfel de cazuri, nu trebuie să existe o argumentare referitor la eliberarea din funcţie, întrucât interimatul presupune o activitate provizorie până la numirea noului şef în funcţie. "Din această cauză nu a existat o motivare specială, care ar fi stat la baza demiterii", a conchis Dorin Chirtoacă.
Potrivit lui Dorin Chirtoacă în locul Aureliei Porumbescu a fost numită în funcţie Mihaela Iacob, care a activat în cadrul aceleiaşi direcţii şi care, în perioada aprilie-martie curent, a deţinut funcţia de şef-adjunct. Primarul general susţine că Aureliei Porumbescu i-au fost făcute propuneri de a ocupa alte funcţii în cadrul Primăriei, însă, aceasta a refuzat.
Mai mulţi consilieri şi-au manifestat nemulţumirea faţă de decizia primarului de a numi un nou şef al Direcţiei generale economie, reforme şi relaţii patrimoniale. Aleşii municipali l-au acuzat pe edil de lipsă de transparenţă şi de faptul că nu a organizat concurs pentru funcţia respectivă.
Eduard Muşuc, liderul fracţiunii social-democrate din consiliu, l-a acuzat pe primar de atitudine batjocoritoare faţă de CMC. "Nu există relaţie de colaborare între primar şi CMC. Avem decizii abuzive şi unilaterale. În condiţiile unei coaliţii create în CMC, nu este corect, iar politica de cadre a primarului general duce la distrugerea coaliţiei", a declarat alesul local, citat de agenţia Info-Prim Neo.
Ca urmare, consilierul AMN, Oleg Cernei, a reiterat propunerea de a face publică organigrama Primăriei şi a CMC. Potrivit sursei citate, la etapa actuală, nu există o politică de cadre coerentă a municipalităţii. Oleg Cernei i-a sugerat primarului să fie principial din toate punctele de vedere, inclusiv şi în ceea ce ţine numirea sau destituirea angajaţilor municipali.
La rândul său edilul capitalei a declarat că îşi asumă responsabiliotatea pentru toate acţiunile pe care le întreprinde în administraţia publică locală pe durata mandatului, inclusiv numirea şefilor de direcţie şi angajarea personalului. "Legea permite primarului desemnarea directorilor. Eu, în calitate de primar, uzez de acest drept şi îmi asum răspunderea pentru directorii care sunt angajaţi de către mine în funcţiile respective. Este răspunderea politică pe care mi-o asum în executivul din municipiul Chişinău în faţa alegătorilor", a declarat Dorin Chirtoacă.
Amintim că în luna februarie curent edilul capitalei a mai fost învinuit de lipsă de transparenţă în politica de cadre promovată de acesta. Atunci aleşii locali au acuzat primarul că ar fi încălcat legea de nenumărate ori când şi-a exercitat atribuţiile referitor la politica de personal a Primăriei. Replicile tăioase la acest subiect au degenerat în certuri şi acuze reciproce. Principala supărarea a criticilor este că, pentru ocuparea unor funcţii în subdiviziunile şi serviciile municipale, nu sunt organizate concursuri. Potrivit unor consilieri locali, fără această etapă premergătoare, procedura de numire a funcţionarilor nu este una transparentă şi echilibrată.
Ca răspuns la aceste acuzaţii, Dorin Chirtoacă a declarat că are nevoie pe post de şefi de subdiviziuni de oameni în care are încredere şi de care este sigur că vor acţiona în consens cu primarul. Edilul a declarat că, atunci când va fi sigur de corectitudinea desfăşurării concursurilor, va fi primul care va promova un atare mecanism, lăsând să se înţeleagă că actualmente rezultatele concursurilor sunt manipulate de către organizatori.
25.04.2008
BREAKING NEWS // România a votat UNIREA. Decizie istorică în Parlamentul de la București
Cel mai MARE județ din România, Timis, a semna pentru UNIRE
Concert în aer liber - Zdob si Zdub, Nicoleta Nuca - Festivalul Cultural ,,Zilele Basarabiei” din Timisoara
ȘOC! Cel mai MARE județ din România va semna UNIREA
Festivalul Cultural ,,Zilele Basarabiei”, ediția a XVIII-a din Timisoara
Sunt 60! Încă două localități din țara noastră au semnat declarația simbolică de Unire
DMITRII ROGOZIN, DECLARAT PERSONA NON GRATA ÎN R.MOLDOVA
/FOTO/ DODON ÎL PLAGIAZĂ PE PUTIN? ȘEFUL STATULUI A URCAT ÎN TRONUL ARHIERESC DIN BISERICA PROTATON
30 IULIE INDEMN LA PROTEST
SIS:ECHIPAMENT MILITAR, DEPISTAT LA FRONTIERA MOLDO-ROMÂNĂ
Preşedintele SUA a ordonat ATACUL, iar Rusia suspendă Memorandumul de cooperare cu SUA
7 aprilie 2009. Piramida ruşinii