Eveniment • Corneliu Rusnac @ www.bbc.co.uk
Lotul de cărţi numără aproximativ patru mii de volume şi reprezintă o donaţie a primăriei municipiului Călăraşi din România pentru oraşul Călăraşi din Republica Moldova, două localităţi înfrăţite.
Viceprimarul oraşului Călăraşi din Republica Moldova, Vladimir Susarenco, care însoţea transportul cu donaţia respectivă spune că vameşii au devenit suspicioşi în momentul în care au descoperit printre cărţi titluri ca "Istoria Românilor".
"I-am întrebat de ce ni se interzice să trecem lotul de carte, iar ei mi-au spus că trebuia iniţial să luăm legătura fie cu Ministerul Culturii, fie cu cel al Educaţiei care să permită intrarea cărţilor", spune Vladimir Susarenco.
"Acel vameş ne-a spus că nu avem decât să transportăm căţile înapoi în România sau să lăsăm pe loc microbuzul până obţinem permisiunea de la vreunul din cele două ministere".
Viceprimarul de Călăraşi spune că a şi făcut un demers în acest sens la Ministerul Eduaţiei şi urmează să obţină un răspuns în câteva zile.
Cum explică Serviciul Vamal incidentul?
"În cazul dat era necesară o autorizaţie de import, eliberată de agenţia de rezerve materiale sau o scrisoare a comisiei pentru ajutor umanitar din cadrul Guvernului Republicii Moldova", spune ofiţerul de presă al Serviciului Vamal, Ion Magu.
"Lotul de cărţi a fost depozitat, este întocmit actul adiţional şi ele pot fi ridicate oricând dacă vor fi prezentate documentele necesare unui import de carte".
O mare parte dintre bibliotecile publice din oraşele mici din Republica Moldova, inclusiv Călăraşi, au un fond de carte învechit, iar multe dintre publicaţii sunt vechi şi editate în perioada sovietică în grafie chirilică.
16.05.2008
BREAKING NEWS // România a votat UNIREA. Decizie istorică în Parlamentul de la București
Cel mai MARE județ din România, Timis, a semna pentru UNIRE
Concert în aer liber - Zdob si Zdub, Nicoleta Nuca - Festivalul Cultural ,,Zilele Basarabiei” din Timisoara
ȘOC! Cel mai MARE județ din România va semna UNIREA
Festivalul Cultural ,,Zilele Basarabiei”, ediția a XVIII-a din Timisoara
Sunt 60! Încă două localități din țara noastră au semnat declarația simbolică de Unire
DMITRII ROGOZIN, DECLARAT PERSONA NON GRATA ÎN R.MOLDOVA
/FOTO/ DODON ÎL PLAGIAZĂ PE PUTIN? ȘEFUL STATULUI A URCAT ÎN TRONUL ARHIERESC DIN BISERICA PROTATON
30 IULIE INDEMN LA PROTEST
SIS:ECHIPAMENT MILITAR, DEPISTAT LA FRONTIERA MOLDO-ROMÂNĂ
Preşedintele SUA a ordonat ATACUL, iar Rusia suspendă Memorandumul de cooperare cu SUA
7 aprilie 2009. Piramida ruşinii