Eveniment • Romania Libera @ www.unimedia.md
De altfel, el l-a asigurat pe premierul Tăriceanu că de acum România va avea la Roma doi ambasadori: pe cel acreditat de Bucureşti, ambasadorul român, dar şi pe "fostul ambasador al Italiei la Bucureşti". "Veţi avea în Italia un prieten", a spus Mancini.
În discursul său, Daniele Mancini a subliniat legătura strânsă dintre poporul român şi cel italian şi politica de cooperare şi dialog dintre cele două guverne.
El a recunoscut însă că au existat o serie de dificultăţi, "de semnale de alarmă" în ultima vreme, dar s-a declarat convins că acestea vor fi depăşite în spiritul cooperarii şi al respectului reciproc. Investitorii italieni - într-un număr semnificativ în România - sunt dovadă importanţei pe care mediul de afaceri italian o acordă României. "Ei ramân aici şi se simt români", a mai spus ambasadorul, care a remintit de reînnoirea parteneriatului strategic dintre cele doua ţări, din ianuarie.
03.06.2008
BREAKING NEWS // România a votat UNIREA. Decizie istorică în Parlamentul de la București
Cel mai MARE județ din România, Timis, a semna pentru UNIRE
Concert în aer liber - Zdob si Zdub, Nicoleta Nuca - Festivalul Cultural ,,Zilele Basarabiei” din Timisoara
ȘOC! Cel mai MARE județ din România va semna UNIREA
Festivalul Cultural ,,Zilele Basarabiei”, ediția a XVIII-a din Timisoara
Sunt 60! Încă două localități din țara noastră au semnat declarația simbolică de Unire
DMITRII ROGOZIN, DECLARAT PERSONA NON GRATA ÎN R.MOLDOVA
/FOTO/ DODON ÎL PLAGIAZĂ PE PUTIN? ȘEFUL STATULUI A URCAT ÎN TRONUL ARHIERESC DIN BISERICA PROTATON
30 IULIE INDEMN LA PROTEST
SIS:ECHIPAMENT MILITAR, DEPISTAT LA FRONTIERA MOLDO-ROMÂNĂ
Preşedintele SUA a ordonat ATACUL, iar Rusia suspendă Memorandumul de cooperare cu SUA
7 aprilie 2009. Piramida ruşinii