Politică • Corneliu Rusnac @ www.bbc.co.uk
Serviciul de presă al lui Igor Smirnov s-a limitat să anunţe demiterea lui Valeri Liţkai, fără a prezenta şi motivele pentru care acesta a fost destituit.
Presa de la Tiraspol scrie însă că Valeri Liţkai a fost demis, deoarece, în ultimul timp, relaţiile dintre regiunea separatistă şi Rusia s-au degradat mult.
Un alt motiv ar fi fost orientarea sa pro-ucraineană.
Valeri Liţkai nu a comentat demiterea sa.
El se află, se pare, de mai multe zile, într-una din clinicile din Tiraspol.
Valeri Liţkai a fost şi reprezentantul oficial al Tiraspolului la negocierile pe marginea crizei transnistrene.
El a deţinut funcţia de ministru de externe în administraţia de la Tiraspol încă din 1992 şi a făcut parte din echipa politică aflată la baza separării regiunii nistrene de Republica Moldova.
03.07.2008
Vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, Vladimir Vitiuc a ascuns casele de ANI
Anatol Ursu, candidatul unionist pe circumscriptia Europa de Vest, intre viziune, realitate si solutii pentru diaspora
O cerere, semnată de 1,2 milioane de persoane, privind ReUnirea a fost depusă la parlamentele de la Chișinău și București
Dodon ațâță moldovenii contra moldovenilor. Creează un „Front național” împotriva unioniștilor
Decizia irevocabilă a Curții Supreme de Justiție care pune punct în dosarul Mânzat
Eșec total pentru Dodon // A ajuns la Berlin și se va vedea cu …. nemții
Senator român: Parlamentul moldovean a refuzat o ședință solemnă în anul Centenarului
Igor Dodon vorbește despre cele mai mari pericole pentru securitatea țării: „Mișcarea unionistă trebuie oprită”
VIDEO/Iurie Leancă: Unirea României cu Moldova, o temă care prinde contur la Chișinău
LUCINSCHI EXPLICĂ DE CE FEL DE PREȘEDINTE ARE NEVOIE MOLDOVA
Curtea Constituțională îi arată lui Dodon cuiul în care poate să-și pună referendumul
DODON NU A PROMULGAT VOTUL MIXT