Economie • Romanian Global News @ www.rgnpress.ro
Totodata, Igor Dodon a mai amintit ca, potrivit contractului semnat anterior cu gigantul Gazprom, pretul gazelor pentru Basarabia este ajustat trimestrial, conform unei formule speciale, tinand cont de dinamica preturilor pe piata produselor petroliere. Referindu-se la negocierile recente de la Moscova cu conducerea "Gazprom", ministrul Economiei a mentionat ca in cadrul acestora s-au discutat in special problemele privind formarea preturilor la gaze de la 1 ianuarie 2009. "Moldova doreste mentinerea pentru 2009 a coeficientului actual, de 0,75 la suta din costul mediu european a gazelor, ce este valabil pentru anul curent. Igor Dodon a mai declarat ca aceasta chestiune va fi examinata la finele lunii iulie, in urmatoarea runda de negocieri cu "Gazprom".
14.07.2008
Luptele au intrat pe piața imobiliară. Cazul Pro Imobil
Drumurile Moldovei – dăruite de străini, compromise de localnici
Comisar european, către Parlamentul României: Vă rugăm să faceţi ceva!
PÂNĂ CÂND LEUL VA ÎNCOLȚI DOLARUL
BNM ȘI KROLL AU CALIBRAT METODELE DE RECUPERARE - SUNT SOLUȚII PENTRU TERMENELE DE PRESCRIPȚII
Cei mai bogați oameni ai lumii au pierdut 41 de miliarde de dolari din cauza victoriei lui Trump
(doc) Moldatsa: Criza milioanelor irosite
Care este valoarea de piață a hotelului Codru
Veaceslav Platon, scrisoare deschisă ambasadorilor: „Vreau să ştiţi cum ajung banii contribuabililor în buzunarul principalului mafiot şi dictator al Moldovei, Vladimir Plahotniuc”
De la banca lui Platon la banca lui Plahotniuc? Ce se va întâmpla cu Moldindconbank
Cine sunt membrii noului grup de negociatori care vor discuta cu FMI
DOC. Scrisoarea lui Gofman adresată europenilor: Descrie fluxul banilor de la BEM și cum a fost mascată emisia suplimentară de acțiuni