Prin Har-Cov spre Chişinău
Opinii / Editoriale • Robert Turcescu @ www.cotidianul.ro
Erau vremuri în care Funar vopsea băncile Clujului în roşu, galben şi albastru, în timp ce Tökés povestea oricui avea timp şi chef să-l asculte despre glorioasa zi în care maghiarii de pretutindeni se vor bucura iar de renaşterea Ungariei Mari.

Nişte tembeli vopsiţi în patrioţi de ocazie sau doar speriaţi de asemenea grozăvie mai că au luat armele în mâini gata să apere pământul ţărişoarei. S-au născut atunci declaraţii patriotarde în Parlament, lideri politici cu gura mare şi chiar câteva stereotipuri legate de autonomia teritorială. Răstimp, pe tăcute, dar cu planuri clare şi în deplină continuitate, Ungaria a avut grijă să înalţe în maghiarime o altfel de redută: a înfipt banul în Harghita, Covasna şi împrejurimi, adjudecându-şi, pe o perioadă greu de estimat, supremaţia financiară şi, deci, decizională.

Ne place sau nu, lucrurile aşa stau şi e greu de crezut că în următoarele decenii mai poate fi echilibrată balanţa pe care buzunarul etnicilor maghiari atârnă astăzi mult mai greu decât al românaşilor din zonă.

Geaba se supără unii că în regiunea Har-Cov nu cumperi azi nici pâine dacă nu ştii maghiară, după cum fără ecou e îngrijorarea preşedintelui faţă de situaţia copiilor maghiari care nu ştiu o boabă de română.

Acolo e, deja, o altă ţară. Şi asta, fără graniţe, tratate, rapturi teritoriale sau conflicte armate. În Har-Cov maghiarii şi-au plătit autonomia cu banul jos. La propriu. Pentru un preţ corect, uneori ceva mai mare decât preţul pieţei, românii şi-au strâns calabalâcul şi s-au tot dus.

Maghiari din zonă, dar şi investitori puternici din patria lor mamă s-au repezit să investească, să construiască, să-şi adjudece teritorii, producţie şi servicii. Războiul de recucerire a unui teritoriu pe care-şi închipuie că l-au pierdut pe nedrept cândva e foarte aproape de final. Graniţele ţărilor-membre UE se trasează astăzi pe limitele conturilor din bancă, nicidecum pe înţelegeri şi tratate istorice.

Capitalul e liber şi acolo unde se aşază începe un război de cucerire pe care îl câştigă în cele mai multe cazuri. Concluziile de mai sus le-am tras privind, cu tristeţe, felul deplorabil în care ducem astăzi bătălia pentru recucerirea pământului românesc de dincolo de Prut. Am fost, preţ de câteva zile, la Chişinău şi în împrejurimi. Am văzut ce redute financiare puternice ridică ruşii: construiesc, investesc, pompează bani în producţie şi servicii.

E adevărat, situaţia nu e comparabilă, decât într-o oarecare măsură, cu cea din Har-Cov, dar mi-a fost cât se poate de limpede că n-am învăţat nimic din lecţia maghiară. Preocupaţi mai degrabă să comenteze declaraţiile sforăitoare ale lui Voronin sau incidentele cu vameşii moldoveni, politicienii români n-au fost capabili să lanseze nici un plan de cucerire financiară, discretă, dar susţinută, în zona Republicii Moldova.

Ruşii, în schimb, da. În asemenea condiţii, e oarecum lesne de explicat de ce la ultimul recensământ mai puţin de 10% dintre moldovenii chestionaţi au avut tăria să se recunoască români. La Chişinău, la fel ca în mai toate raioanele Moldovei, se simte începutul unei schimbări foarte importante. Sărăcia e încă mare, dar Republica Moldova are astăzi chipul României de acum cincisprezece ani.

Trendul e ascendent, capitalul rusesc se aşază hotărât la temelia boomului imobiliar, italienii dau târcoale terenurilor agricole, spaniolii aşteaptă schimbări în legislaţie pentru a lansa ofensiva construcţiilor în zonă. Românii tac. Şi stau. Prea puţini sunt cei care iau în calcul Republica Moldova ca oportunitate de business, şi asta în ciuda unor evidente avantaje create de legăturile istorice în primul rând.

Rezervele unor investitori precum Şucu - Mobexpert, Popoviciu - Băneasa şi mulţi alţii care au testat "terenul" Moldovei sunt de înţeles câtă vreme statul român pare să fi uitat complet planul unei "recuceriri" a pământului românesc de dincolo de Prut prin forţa capitalului. Pentru aducere-aminte, lecţia maghiară a regiunii Har-Cov e deschisă. Încă.

17.07.2008