Politică • cotidianul.ro @ www.unimedia.md
Şeful statului ar obţine 58% din voturi, fiind urmat de actualul primar al Capitalei, Sorin Oprescu, cu 12 procente, şi de posibilul candidat al PSD, Adrian Năstase, cotat la 11%. Pe lista celor măsuraţi de INSOMAR mai apar guvernatorul BNR, Mugur Isărescu - 6%, ministrul Apărării, Teodor Meleşcanu (PNL) - 5%, primarul Sibiului, Klaus Johannis - 4%, principele Radu Duda - 3% şi liberalul Crin Antonescu - 2%.
Şeful statului este şi politicianul în care românii au cea mai multă încredere - 49%, urmat de liderul PD-L, Theodor Stolojan, cu 33%, preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, cu 26%, liderul PSD, Mircea Geoană - 24% şi preşedintele democrat-liberal Emil Boc cu 23%.
Următorii clasaţi sunt alţi doi reprezentanţi ai PSD - Ion Iliescu şi fostul premier Adrian Năstase cu 21%.
În ceea ce priveşte funcţia de premier, 24% dintre respondenţi ar vrea ca aceasta să fie ocupată, după alegerile parlamentare, de prim-vicepreşedintele PD-L Theodor Stolojan. Pe locul secund se află primul-ministru Tăriceanu, creditat cu 19%, urmat de autoanunţatul premier al PSD Mircea Geoană cu 17%. Omul de afaceri Ion Ţiriac are şi el parte de simpatizanţi, 13% dintre români găsindu-l potrivit pentru scaunul de şef al Guvernului, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, este cotat la 12%, secretarul general al PD-L, Vasile Blaga, cu 8%, iar colegul său de partid Gheorghe Flutur şi liderul PC, Dan Voiculescu, cu 3%.
La capitolul partide, PD-L ar câştiga 38% din voturile celor care s-ar prezenta la urne, urmat fiind de PSD, cu 26 de procente, PNL - 16%. Acestea ar fi, potrivit INSOMAR, singurele formaţiuni politice care teoretic ar reuşi să pătrundă în Parlament, UDMR cu 4%, PRM şi PNG cu 3% fiind toate sub pragul electoral de cinci procente.
Cercetarea mai arată şi că majoritatea românilor nu ştiu că parlamentarele din toamnă se vor desfăşura pe baza votului uninominal - 69,8%. În timp ce 42,6% dintre aceştia susţin că nu ştiu cum vor vota, alţi 27,2% declară că alegerile se vor desfăşura ca şi până acum, faţă de doar 30,2% care ştiu de schimbare.
Studiul INSOMAR a măsurat şi care este postul de televiziune de unde românii obţin cele mai multe informaţii despre ce se întâmplă în ţară. Ierarhia este dominată de PRO TV - 32%, urmat de Realitatea TV - 22% şi Antena 1 - 16%. Pe locul patru se clasează postul public de televiziune - TVR 1, cu 12% dintre opţiuni. La capitolul presă scrisă, cei mai mulţi dintre respondenţi indică ziarele locale - 33%, "Libertatea" - 18% şi "Jurnalul Naţional" - 15%. Cotidianul se află pe locul 9 în acest top. La secţiunea radiouri, pe prima poziţie se află România Actualităţi - 29%, urmat de Europa FM - 19% şi un post de radio local - 13%.
Sondajul INSOMAR a fost realizat pe un eşantion de 1.506 persoane, cu o probabilitate de 95% şi o marjă de eroare de 2,8%.
04.08.2008
Vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, Vladimir Vitiuc a ascuns casele de ANI
Anatol Ursu, candidatul unionist pe circumscriptia Europa de Vest, intre viziune, realitate si solutii pentru diaspora
O cerere, semnată de 1,2 milioane de persoane, privind ReUnirea a fost depusă la parlamentele de la Chișinău și București
Dodon ațâță moldovenii contra moldovenilor. Creează un „Front național” împotriva unioniștilor
Decizia irevocabilă a Curții Supreme de Justiție care pune punct în dosarul Mânzat
Eșec total pentru Dodon // A ajuns la Berlin și se va vedea cu …. nemții
Senator român: Parlamentul moldovean a refuzat o ședință solemnă în anul Centenarului
Igor Dodon vorbește despre cele mai mari pericole pentru securitatea țării: „Mișcarea unionistă trebuie oprită”
VIDEO/Iurie Leancă: Unirea României cu Moldova, o temă care prinde contur la Chișinău
LUCINSCHI EXPLICĂ DE CE FEL DE PREȘEDINTE ARE NEVOIE MOLDOVA
Curtea Constituțională îi arată lui Dodon cuiul în care poate să-și pună referendumul
DODON NU A PROMULGAT VOTUL MIXT