Politică • Info-Prim Neo @ www.unimedia.md
Indiferent de evoluţiile politice în ţară, executivul trebuie să-şi îndeplinească funcţiile, să aibă grijă ca oamenii să aibă condiţii normale de viaţă şi activitate, a spus preşedintele.
Vladimir Voronin a îndemnat membrii să continue realizarea programului de gazificare a ţării, de aprovizionare cu apă potabilă, de renovare a drumurilor naţionale. "Spre regret în primii ani de independenţă multe s-au distrus. O nouă etapă de dezvoltare economică pentru ţara noastră abia acum începe", a menţionat şeful statului.
Voronin a insistat ca toate mijloacele obţinute de la donatori în sprijinul acestor programe să fie trecute prin trezorărie. "Există informaţii că în domeniul construcţiei şi reparaţiei drumurilor sunt alocate circa 100 mln lei , care nu sunt trecuţi prin trezorărie. O să semnalăm Curtea de Conturi , să vedem care este situaţia şi de ce aceşti bani circulă fără să fie luaţi la evidenţă", a spus preşedintele.
De asemenea, a dispus să se asigure o transparenţa mai mare a achiziţiilor publice, precum şi a concursurilor pentru selectarea firmelor antrenate în realizarea programelor şi strategiilor de dezvoltare.
31.12.2008
Vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, Vladimir Vitiuc a ascuns casele de ANI
Anatol Ursu, candidatul unionist pe circumscriptia Europa de Vest, intre viziune, realitate si solutii pentru diaspora
O cerere, semnată de 1,2 milioane de persoane, privind ReUnirea a fost depusă la parlamentele de la Chișinău și București
Dodon ațâță moldovenii contra moldovenilor. Creează un „Front național” împotriva unioniștilor
Decizia irevocabilă a Curții Supreme de Justiție care pune punct în dosarul Mânzat
Eșec total pentru Dodon // A ajuns la Berlin și se va vedea cu …. nemții
Senator român: Parlamentul moldovean a refuzat o ședință solemnă în anul Centenarului
Igor Dodon vorbește despre cele mai mari pericole pentru securitatea țării: „Mișcarea unionistă trebuie oprită”
VIDEO/Iurie Leancă: Unirea României cu Moldova, o temă care prinde contur la Chișinău
LUCINSCHI EXPLICĂ DE CE FEL DE PREȘEDINTE ARE NEVOIE MOLDOVA
Curtea Constituțională îi arată lui Dodon cuiul în care poate să-și pună referendumul
DODON NU A PROMULGAT VOTUL MIXT