Politică • Interlic.md @ www.interlic.md
Diaconescu, care s-a exprimat în cadrul panelului "Gestionarea instabilităţii în regiunea transcaucaziană şi a Balcanilor de Vest", a subliniat că, prin natura poziţionării sale geografice, România este interesată de soluţionarea problemelor din aceste zone, potrivit unui comunicat MAE. Menţinerea de facto a conflictelor îngheţate generează instabilitate pentru întreaga comunitate internaţională, a mai afirmat şeful diplomaţiei române.
Ministrul român a atras atenţia că în Balcanii de Vest există încă probleme nerezolvate, deşi ultimul summit NATO, desfăşurat la Bucureşti, a arătat progrese ale stabilităţii, securităţii şi dezvoltării. "Cât de departe se va ajunge depinde de voinţa politică. Este nevoie însă de proiecte politice, care să fie susţinute de comunitatea internaţională - în cazul acesta, UE şi NATO", a adăugat ministrul român de externe.
Cazul Kosovo este o temă dificilă, a spus el. România este preocupată de respectarea prevederilor legislaţiei internaţionale şi de menţinerea stabilităţii în zonă. Ţările vecine trebuie să joace în continuare un rol important în regiune, iar UE, NATO şi OSCE vor asigura în continuare un mediu stabil şi sigur în regiune. Dacă politica de extindere a UE va continua, viitorul ţărilor din Balcanii de Vest va fi stabil.
"România susţine perspectiva europeană a ţărilor din zonă, inclusiv a Serbiei. Acest aspect priveşte toate statele UE şi necesită sprijin şi asistenţă pentru recunoaşterea Serbiei ca membru al familiei noastre europene", a precizat ministrul român de externe.
În acest context, ministrul român de externe s-a întrebat de ce Republica Moldova nu ar trezi acelaşi interes pentru UE ca şi ţările din Balcani. În plus, ministrul român a arătat că o perspectivă clară pentru aspiraţiile europene ale Turciei ar reprezenta o motivaţie pentru statele din regiune, precum şi o valoare adăugată pentru chiar procesul de extindere.
Perspectiva integrării euro-atlantice joacă un rol catalizator pentru stabilitatea Balcanilor de Vest, realitate care nu se aplică însă conflictelor de lungă durată din Caucazul de Sud şi nici Transnistriei, a spus Diaconescu, apreciind că acestor conflicte le lipseşte un proiect politic capabil să genereze consens.
Lecţiile învăţate în ultimii ani arată că de fiecare dată când se întâmplă ceva în regiune, comunitatea internaţională devine brusc reactivă şi nu proactivă, a spus ministrul Diaconescu, subliniind că este nevoie de mai multă coerenţă şi de o politică europeană mai articulată, fie că este vorba despre Parteneriatul Estic, Sinergia Mării Negre sau alte iniţiative.
09.02.2009
Vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, Vladimir Vitiuc a ascuns casele de ANI
Anatol Ursu, candidatul unionist pe circumscriptia Europa de Vest, intre viziune, realitate si solutii pentru diaspora
O cerere, semnată de 1,2 milioane de persoane, privind ReUnirea a fost depusă la parlamentele de la Chișinău și București
Dodon ațâță moldovenii contra moldovenilor. Creează un „Front național” împotriva unioniștilor
Decizia irevocabilă a Curții Supreme de Justiție care pune punct în dosarul Mânzat
Eșec total pentru Dodon // A ajuns la Berlin și se va vedea cu …. nemții
Senator român: Parlamentul moldovean a refuzat o ședință solemnă în anul Centenarului
Igor Dodon vorbește despre cele mai mari pericole pentru securitatea țării: „Mișcarea unionistă trebuie oprită”
VIDEO/Iurie Leancă: Unirea României cu Moldova, o temă care prinde contur la Chișinău
LUCINSCHI EXPLICĂ DE CE FEL DE PREȘEDINTE ARE NEVOIE MOLDOVA
Curtea Constituțională îi arată lui Dodon cuiul în care poate să-și pună referendumul
DODON NU A PROMULGAT VOTUL MIXT