Politică • RGN press @ www.rgnpress.ro
La data adoptării, opoziţia a criticat proiectul de lege, spunând că face parte din tactica abuzivă a guvernării de constrângere a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor şi că chestionarele pe care va trebui să le completeze titularii şi candidaţii la funcţii publice este "o mostră extrasă din dosarele KGB". De asemenea, deputaţii din opoziţie au remarcat atunci că punerea legii în aplicare înainte de alegeri urmăreşte efectuarea unei selecţii riguroase de personal administrativ pe principiul loialităţii faţă de Partidului Comuniştilor, transmite Info-Prim-Neo, preluata de Romanian Global News.
Legea a fost elaborată de către Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS). În urma verificărilor, SIS va prezenta un aviz consultativ, care va fi luat în considerare la constatarea compatibilităţii persoanei cu funcţia publică. În cazul adoptării deciziei privind incompatibilitatea candidatului, acesta nu va putea ocupa funcţia publică respectivă. În cazul titularului, adoptarea aceleiaşi decizii va avea ca efect eliberarea din funcţia deţinută. Cu acordul titularului, acesta va putea fi transferat la o altă funcţie care nu reclamă verificarea obligatorie. Verificarea va fi efectuată cu consimţământul scris al funcţionarului. Refuzul candidatului sau funcţionarului de a fi verificat va fi temei de neangajare sau de eliberare din funcţie.
20.02.2009
Vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, Vladimir Vitiuc a ascuns casele de ANI
Anatol Ursu, candidatul unionist pe circumscriptia Europa de Vest, intre viziune, realitate si solutii pentru diaspora
O cerere, semnată de 1,2 milioane de persoane, privind ReUnirea a fost depusă la parlamentele de la Chișinău și București
Dodon ațâță moldovenii contra moldovenilor. Creează un „Front național” împotriva unioniștilor
Decizia irevocabilă a Curții Supreme de Justiție care pune punct în dosarul Mânzat
Eșec total pentru Dodon // A ajuns la Berlin și se va vedea cu …. nemții
Senator român: Parlamentul moldovean a refuzat o ședință solemnă în anul Centenarului
Igor Dodon vorbește despre cele mai mari pericole pentru securitatea țării: „Mișcarea unionistă trebuie oprită”
VIDEO/Iurie Leancă: Unirea României cu Moldova, o temă care prinde contur la Chișinău
LUCINSCHI EXPLICĂ DE CE FEL DE PREȘEDINTE ARE NEVOIE MOLDOVA
Curtea Constituțională îi arată lui Dodon cuiul în care poate să-și pună referendumul
DODON NU A PROMULGAT VOTUL MIXT