Eveniment • INFOTAG @ www.infotag.md
Surse din cadrul ambasadei au comunicat pentru INFOTAG că drept la stabilirea beneficiarilor vor fi folosite proiectele care au priorităţi în domeniul educaţiei civice, de consolidare şi promovare a societăţii civile şi a instituţiilor democratice; mass-media independentă, accesul liber la informaţie, transparenţa în conducere; participarea publicului la luarea deciziilor; instituţionalizarea unor procese democratice deschise, pluraliste şi democratice la nivel local.
Sursa citată menţionează că Programul nu finanţează ajutorul umanitar sau activităţi de caritate; activităţi politice şi de partid; cercetări ştiinţifice; conferinţe şi/sau călătorii individuale în străinătate; activităţi comerciale; proiecte ce presupun dezvoltarea instituţională primară a organizaţiilor.
Data limită pentru prezentarea proiectelor este 31 martie. Informaţia suplimentară, cerinţele programului, formularul standard şi instrucţiunile pas-cu-pas sînt disponibile la următoarea adresă http://romanian.moldova.usembassy.gov/democracy-grants.html
INFOTAG precizează: Programul a fost iniţiat în 1994 ca un mecanism flexibil care ar permite ambasadelor americane să susţină dezvoltarea democraţiei în Europa Centrală şi de Est, Eurasia şi CSI. În Moldova Programul activează din 1996. Cel mai mare grant a fost de $24 mii. Pentru realizarea unui proiect, de obicei, se acordă $3-5 mii.
20.02.2009
BREAKING NEWS // România a votat UNIREA. Decizie istorică în Parlamentul de la București
Cel mai MARE județ din România, Timis, a semna pentru UNIRE
Concert în aer liber - Zdob si Zdub, Nicoleta Nuca - Festivalul Cultural ,,Zilele Basarabiei” din Timisoara
ȘOC! Cel mai MARE județ din România va semna UNIREA
Festivalul Cultural ,,Zilele Basarabiei”, ediția a XVIII-a din Timisoara
Sunt 60! Încă două localități din țara noastră au semnat declarația simbolică de Unire
DMITRII ROGOZIN, DECLARAT PERSONA NON GRATA ÎN R.MOLDOVA
/FOTO/ DODON ÎL PLAGIAZĂ PE PUTIN? ȘEFUL STATULUI A URCAT ÎN TRONUL ARHIERESC DIN BISERICA PROTATON
30 IULIE INDEMN LA PROTEST
SIS:ECHIPAMENT MILITAR, DEPISTAT LA FRONTIERA MOLDO-ROMÂNĂ
Preşedintele SUA a ordonat ATACUL, iar Rusia suspendă Memorandumul de cooperare cu SUA
7 aprilie 2009. Piramida ruşinii