Proiectul "opoziţia" sau Lucinschi reloaded
Opinii / Editoriale • Mircea Tătaru @ moldovanoastra.md
Analiza pe care o oferim cititorilor noştri din această pagină a fost publicată pe site-ul moldovanoastră.md. Am decis să o publicăm în FLUX pentru că am găsit-o interesantă, bine documentată şi nepărtinitoare, deşi nu ne asumăm întru totul acest punct de vedere. Totodată, ţinem să menţionăm că ceea ce publicăm noi este doar o parte din materialul semnat de Mircea Tătaru (un nume pe care nu-l cunoaştem) şi că am selectat doar alineatele care trec în revistă formaţiunile politice din barca lui Petru Lucinschi.

Analiza lui Mircea Tătaru confirmă o dată în plus un adevăr pe care FLUX îl spune cu voce tare de mai bine de un an: în alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009 Moscova doreşte să-şi ia revanşa după respingerea Planului Kozak în 2003, încercând să aducă în Parlament o majoritate ce ar legaliza prezenţa militară rusă în stânga Nistrului, iar sforarul din umbră, care ghidează coloana a cincea moscovită, este nimeni altul decât Petru Lucinschi. Lectură plăcută.

Partidul Liberal a apărut pe scena politică moldovenească în aprilie 2005 în baza hârtiilor de înregistrare ale Partidului Reformei cu tot cu conducerea oficială a acestuia.

Acesta din urmă (Partidul Reformei - n. n.) apare la sfârşitul anului 1993, cu 5-6 luni până la alegerile parlamentare. Oficial, ca părinţi-fondatori ai partidului, apar Anatol Şalaru, fostul membru al "mişcării de renaştere naţională", şi Anatol Stati, întreprinzător apropiat de Petru Chirilovici Lucinschi, acesta fiind unul dintre capii grupului de nomenclaturişti în revenire - Partidul Democrat-Agrar.

Împrejurările în care a apărut acest partid în ajunul campaniei electorale, finanţarea acestuia de un apropiat al lui P. Lucinschi, plasarea în fruntea partidului a unei persoane cu trecut "naţional" demonstrează faptul că Partidul Reformei a apărut cu scopul de a netezi drumul spre guvernare pentru Partidul Democrat-Agrar. Partidul Reformei a avut rolul de a nu permite la 2-3% de votanţi, dintre cei care nu ar fi votat în niciun caz cu agrarienii, să-şi dea voturile pentru alte partide, dar care oricum nu aveau nicio şansă să treacă pragul electoral.

După îndeplinirea misiunii ce i-a fost destinată, PR intră în comă. Stati creşte foarte mult în domeniul său de activitate, obţinând, în 1995, cu sprijinul lui Lucinschi, primele concesiuni petroliere în Asia Centrală. Şalaru, de altfel, aflat şi în relaţii de rubedenie cu Stati, pleacă şi el din partid în corporaţia lui Stati, cedând conducerea Partidului Reformei lui Mihai Ghimpu.

Practic, din acel moment, Partidul Reformei este trecut în "adormire", stare în care s-a aflat timp de aproape 12 ani. A participat şi la alegeri în cadrul mai multor blocuri electorale de orientare unionistă (mai curând, aşa pretindeau liderii lor - n.n.) care au acumulat sub 1% din sufragiile alegătorilor. În toată această perioadă Anatol Stati continuă finanţarea PR, mai precis a lui Ghimpu, însă doar în măsura menţinerii minimului de funcţii necesare pentru ca acesta să nu sucombată definitiv.

Prestaţia publică a lui Chirtoacă în campania electorală din 2005 şi prăbuşirea opoziţiei după alegeri au determinat scoaterea de la naftalină a Partidului Reformei şi împrospătarea lui cu zorzoane liberale. La congresul din aprilie 2005, care după componenţă semăna mai mult a cumătrie, se votează schimbarea denumirii partidului şi este adoptat noul program liberal.

Cele câteva încercări de a alege conducerea capitalei au demonstrat că miza pe figura lui Chirtoacă a fost una îndreptăţită. La alegerile locale din 2007 Chirtoacă are deja tot suportul financiar şi politic din partea lui Stati şi a patronului acestuia, Lucinschi. Candidatul Partidului Liberal a cheltuit în jur de 100 de mii de dolari, cu mult mai puţin decât candidatul PCRM-ului sau PD-ului (Filat), în schimb aceştia au fost bani primiţi de la Stati (omul lui Lucinschi).

În scurt timp, aflarea în postul de primar al capitalei, precum şi conjunctura politică favorabilă, face din PL una dintre principalele forţe de opoziţie din Republica Moldova. Popularitatea lui creşte ca pe drojdii fără vreun efort deosebit. Chirtoacă devine tot mai popular, diverse sondaje de opinie plasându-l în fruntea celor mai populari lideri ai opoziţiei moldoveneşti.

Pericolul cel mai mare pentru PL şi pentru Chirtoacă venea şi mai vine încă chiar de la preşedintele partidului. Ghimpu nu numai că dă dovadă de un comportament politic inadecvat, ci mai are şi influenţă determinantă asupra lui Chirtoacă. Astfel, pentru a-l mai astâmpăra pe Ghimpu, în luna martie 2008, în rândurile Partidului Liberal reapare Anatol Şalaru.

Într-unul din interviurile realizate deja din postul de vicepreşedinte al PL, Şalaru declara că a revenit în politică pentru a sprijini fenomenul Chirtoacă şi a continua lupta începută la sfârşitul anilor ‘80 ai secolului trecut.

E de menţionat faptul că Anatol Şalaru a intrat în rândurile politicienilor, ieşind din rândurile angajaţilor companiei ASCOM, al cărei preşedinte este Anatol Stati, omul de încredere şi partener de afaceri al lui Petru Lucinschi, promovat de acesta în anii tulburi ai privatizării şi ai liberalismului dezmăţat.

Plasarea în tolba PL încă a unui "om al lui Lucinschi" - Ion Hadârcă, consilierul preşedintelui Lucinschi - este şi ea extrem de sugestivă. Secretarul organizaţiei de partid (funcţie de nomenclaturist în cadrul Partidului Comunist al Uniunii Sovietice - PCUS) a Uniunii Scriitorilor din anii 1985-1990[1], (Ion Hadârcă - n.n.) a fost în anii 1989-1990 şi preşedinte al Frontului Popular al Moldovei. El este acea persoană care, ca urmare a răzmeriţelor izbucnite "din senin" în zilele de 7-10 noiembrie 1989 în faţa Ministerului de Interne al Moldovei (răzmeriţe soldate cu zeci de răniţi din partea militarilor trupelor de Interne de către "protestatarii patrioţi paşnici" care îşi coordonau acţiunile de asalt a clădirii Ministerului în limba rusă), a lansat "iniţiativa poporului" de a-l invita pe Petru Lucinschi, secretarul al doilea al Comitetului Central al Partidului Comunist al Tadjikistanului, să ocupe funcţia de prim-secretar al CC al Partidului Comunist al Moldovei. Zis şi făcut. Lucinschi a devenit cel mai sus-pus funcţionar sovietic în Republica Moldova. Este important, credem, să semnalăm şi faptul că detaşamentul neformal de asalt din acele zile vorbea în limba rusă, dar infiltrându-se şi dându-se drept patrioţi şi protestatarii anticomunişti sadea, era format din deţinuţi din lumea interlopă scoşi de la zdup în acele zile tocmai pentru a organiza acele răzmeriţe care să ducă, în ultimă instanţă, la preluarea conducerii Moldovei de către Lucinschi.

Nu mai puţin semnificativ este şi faptul că, în acea perioadă, ministru de Interne era tocmai Vladimir Voronin, actualul preşedinte al Moldovei. Acum puţini mai ştiu că ministrul Voronin a fost acela care a interzis categoric aplicarea armelor de foc împotriva demonstranţilor (lucru pe care i-l cereau insistent adjuncţii lui de la Interne, care nici măcar nu erau moldoveni, făcând referinţă la un ordin scris, venit de la Moscova, prin care se ordona aplicarea armelor de foc). Atunci, Voronin a spus: "Nu voi admite niciodată aplicarea armelor împotriva propriului meu popor! Chiar cu preţul demisiei mele sau al oricăror alte sancţiuni!". Acest lucru pot să-l confirme Ion Hadârcă, Iurie Roşca şi Leonida Lari (cine îşi mai aduce aminte de ea). A doua zi, ministrul de Interne, V. Voronin, a fost demis şi pensionat. Iar Lucinschi a fost numit prim-secretar al PCM (Partidul Comunist al Moldovei).

Altfel spus, Ion Hadârcă este persoana care a servit în mod benevol şi conştient drept instrument al instaurării în Moldova a regimului Lucinschi, care s-a menţinut la putere în perioada 1989-2001.

În paranteză este cazul să remarcăm că, poate, nu este întâmplător faptul că tocmai în timpul preşedinţiei lui Lucinschi întreaga populaţie a Moldovei a simţit îngăduinţa nemărginită cu care era tratat de poliţie şi justiţie dezmăţul banditesc-mafiot, care a devenit cea mai agreată formă de antreprenoriat în acea perioadă. Şi la fel nu este întâmplător nici faptul că tocmai odată cu venirea cu totul neaşteptată a lui Voronin la putere în 2001 a fost stârpită crima organizată, iar antreprenoriatul mare şi mic a fost, în mare parte, nu integral, curăţat de majoritatea elementelor venite pe timpul lui Lucinschi din lumea interlopă. Altfel zis, în acea zi de 10 noiembrie, ministrul Voronin era atacat de lumea interlopă, care s-a simţit ca peştele în apă atunci când Lucinschi era preşedinte al Moldovei.

Biografia altui distins opozant al acestui scrutin parlamentar - Vladimir Filat - nu este aşa de curată (sub aspect penal) ca cea a lui Dorin Chirtoacă.

Liderul Partidului Liberal-Democrat , unul dintre cei mai "anticomunişti şi prooccidentali" oameni politici, a ajuns în vârful piramidei birocratice pe timpul conducerii ţării de către Petru Lucinschi. Între anii 1998 şi 1999, viitorul lider al PLDM ocupa, mai întâi, funcţia de director al Departamentului Privatizare şi Administrare a Proprietăţii de Stat în Guvernul Ciubuc II (vă mai amintiţi de faimoasa Alianţă pentru Reforme Democratice cu algoritmul ei din legislatura 1998-2001 în timpul preşedinţiei lui Lucinschi?), iar în guvernul Sturza (februarie 1999 - noiembrie 1999) - funcţia de ministru de Stat.

În aceste posturi, Filat îşi scoate la iveală toate calităţile sale extraordinare. Într-o perioadă scurtă de timp, viitorul luptător liberal, care acum se erijează în mare luptător cu corupţia, se remarcă prin vânzarea a şase avioane TU-154 la preţul la care atunci erau estimate şase troleibuze la mâna a doua, trecerea în folosinţă personală a imensei clădiri a Institutului de proiectări de pe Ştefan cel Mare (până odinioară i se spunea în popor "clădirea Samsung de vizavi de Moldtelecom"), vânzarea Fabricii de Ciment de la Rezina la un preţ de 200 de mii dolari (în locul a câtorva zeci de milioane), preluarea prin fraude penale a magazinului "Ocean" şi a fabricii "Neptun-Nord", redenumită în "Free Fisheries". Filat nu s-a sinchisit să se îndeletnicească şi cu contrabanda de ţigări în România (vă amintiţi de răsunătoarele dosare "Ţigareta-1" şi "Ţigareta-2", discutate, în special, în presa din România?).

De la bun început apariţia proiectului PLDM pe scena politică din Republica Moldova a trezit suspiciuni. S-a vorbit despre ieşirea acestuia din laboratoarele Preşedinţiei (avându-l ca arhitect pe inconfundabilul consilier - eminenţa cenuşie a guvernării), dar şi despre legăturile acestuia cu serviciile secrete ale Rusiei prin Valeriu Pasat (au fost membri ai aceleiaşi guvernări în timpul în care Pasat era şeful serviciilor secrete ale RM şi care avea şi obligaţia de a urmări afacerile personale ale membrilor Guvernului).

Lucrurile s-au limpezit mai mult sau mai puţin odată cu aderarea lui Iurie Leancă, vicepreşedintele aceluiaşi ASCOM, la formaţiunea condusă de Filat. Fostul viceministru de Externe în perioada preşedinţiei lui Lucinschi (Ministerul de Externe se subordonează preşedintelui ţării) a declarat că pe "durata electorală îşi suspendă activitatea în ASCOM".

Lucinschi este prezent în PLDM şi prin Valeriu Pasat, fostul ministru al Apărării şi director al SIS, aflat acum la Moscova în echipa ultraliberală şi proamericană a lui Ciubais - arhitectul privatizării patrimoniului de stat din Rusia. Acesta nu se regăseşte pe listele PLDM, însă este strâns legat cu Filat prin trecutul comun în guvernele lui Lucinschi. Vicepreşedintele liberal-democraţilor Alexandru Tănase este avocatul personal al fostului ministru al Apărării şi al fostului director al Serviciului de Informare şi Securitate.

Ca şi Filat, Pasat a făcut o carieră fulminantă în perioada anilor ‘90. În doar cinci ani ajunge din intendent (1992) al Ambasadei Moldovei în Federaţia Rusă în funcţia de ministru al Apărării al ţării (1997). Lucinschi este cel care l-a făcut pe Pasat ambasador în Federaţia Rusă, apoi ministru, şi la urmă - director SIS.

Pasat a fost condamnat de către statul moldovenesc în afacerea avioanelor MIG, însă ulterior a fost eliberat de către autorităţile de la Chişinău în schimbul unor concesii din partea rusă în problema transnistreană şi …

Despre Pasat se mai cunoaşte că în perioada în care s-a aflat la conducerea Serviciului de Informaţie şi Securitate a oferit serviciilor speciale smirnoviste lista agenţilor secreţi ai Moldovei (moldoveni din stânga Nistrului) care activau în regiunea ocupată de regimul separatist. Ulterior, aceştia au fost ucişi sau au dispărut fără urmă. Procuratura cerceta atunci şi acest caz.

Astfel, în campania electorală din 2009 avem două partide din conducerea cărora fac parte două persoane venite de la ASCOM, companie condusă de Anatol Stati, omul de afaceri al lui Petru Lucinschi … plus Valeriu Pasat, protejatul aceluiaşi Lucinschi.

Pe cine se mai mizează

Făcând o analiză estimativă, putem spune că Petru Lucinschi controlează Partidul Liberal sută la sută. Controlul pe care îl deţine în PLDM este mai mic - aproximativ 65-70%. Cu toate acestea, implicarea lui Lucinschi se extinde cu mult dincolo de aceste două partide.

Partidul Democrat, condus de Dumitru Diacov, îl are în rândurile sale (locul 5 în lista electorală) pe Chiril Lucinschi, fiul fostului preşedinte al Republicii Moldova. Diacov a ajuns în vârfurile politicii moldoveneşti fiind promovat de către Petru Lucinschi, devenind vicepreşedinte al Parlamentului, iar apoi, după alegerile prezidenţiale din 1996, în funcţia de preşedinte al Legislativului. Până nu demult, lumea mai ţinea minte afişul în care Lucinschi ţine în braţe un copil cu faţa lui Diacov.

Se cunoaşte că devotamentul lui Diacov faţă de Lucinschi este o chestie relativă, de conjunctură. Preşedintele PD a demonstrat că acţionează doar în conformitate cu propriile interese şi doar forţat de presiunile din afară. De exemplu, Diacov a fost unul dintre iniţiatorii schimbării Constituţiei din 5 iulie 2000 prin care Moldova a devenit republică parlamentară. La acea vreme, preşedinte al RM era Lucinschi.

Probabil, prin propunerea de a-l înscrie pe Chiril Lucinschi pe listele PD s-a urmărit îndepărtarea lui Diacov de partidul de guvernământ. Lucinschi cel tânăr este un fel de "secretar al doilea"[2] care îl convinge pe Diacov că trebuie să facă jocul opoziţiei (lui Lucinschi - n.n.) şi că după alegeri va fi răsplătit din plin şi îşi va obţine partea lui din felia puterii. Totodată, plasarea lui Lucinschi-junior în echipa lui Diacov reprezintă şi o manevră de inducere în eroare a guvernării menită să o facă să creadă că tocmai PD-ul este miza lui Lucinschi, deşi miza cea reală este cu totul alta.

O mult mai mare influenţă are Petru Lucinschi asupra Partidului Social-Democrat, condus de către tandemul Braghiş-Muşuc. În perioada 1999-2001, Dumitru Braghiş a fost prim-ministrul Republicii Moldova, considerat drept urmaşul politic al lui Lucinschi. În toată perioada de aflare a comuniştilor la putere, formaţiunea politică al cărui lider era Braghiş a fost singura recunoscută aproape oficial ca partid al lui Lucinschi.

Alianţa Moldova Noastră este o formaţiune politică expirată, însă capabilă să servească revenirii lui P. C. Lucinschi la conducerea Republicii Moldova. Cea mai confortabilă perioadă în care Urechean s-a aflat în postul de primar al municipiului Chişinău a fost cea în care Petru Lucinschi era preşedinte al ţării. Putem vorbi despre o armonie şi perfectă înţelegere între conducerea municipiului şi conducerea ţării. În schimbul loialităţii politice faţă de preşedinte, Urechean a obţinut împuterniciri proprii unui feudal, ceea ce s-a resimţit din plin şi în dominaţia totală a lumii interlope, inclusiv pe pieţele comerciale şi cele ilegale de bişniţari din Chişinău.

Grija cea mare a viitorului lider al BMD-AMN era procesul furtunos de înstrăinare a proprietăţilor municipale, protecţia "propriilor" afaceri şi colectarea contribuţiilor/donaţiilor "benevole" de la oamenii de afaceri care nu intrau în cercul celor apropiaţi.

În 1999, Lucinschi îi propune funcţia de prim-ministru, însă candidatura primarului este respinsă de către deputaţi.

Pe listele lui Urechean se regăseşte un alt personaj arhicunoscut în lumea afacerilor anilor ‘90 - Alexandru Oleinic, un alt director al Departamentului Privatizare din perioada preşedinţiei lui Lucinschi.

Uniunea Centristă - un alt partid de buzunar al lui Petru Lucinschi. Preşedintele "neschimbat" al Partidului este Mihai Petrache, care, în perioada 1997-1999, a ocupat funcţia de consilier principal al preşedintelui Lucinschi. În 2001, Petrache ajunge deputat în parlament pe listele Alianţei Braghiş, iar în 2002 fondează Uniunea Centristă din Moldova.

Este interesant de remarcat că imediat după alegerile locale din 2007 a avut loc un proces intens de fuzionare a celor trei partide cocolite de către Lucinschi: PSD-ul lui Braghiş, PD-ul lui Diacov şi UC-ul lui Petrache. Însă în luna noiembrie, proiectul de unificare a fost abandonat. S-au găsit argumente în favoarea păstrării "independenţei" electorale a fiecărei formaţiuni în parte.

Printre altele, Mihai Petrache declara că Petru Lucinschi ar putea să fie preşedintele de onoare al acestei formaţiuni. Când tratativele de fuzionare au fost abandonate, Petrache a declarat că Lucinschi vrea să intre în politica moldovenească prin uşa din spate.

Pe listele electorale ale UC se regăseşte un alt apropiat al lui Lucinschi, binecunoscutul general Alexei. Este puţin probabil ca principalul luptător împotriva corupţiei de pe timpul lui Lucinschi să ajungă în Parlament, fiind plasat tocmai pe locul 31 în lista electorală a UC. În schimb ceva voturi va aduna. La fel nelipsit din primele locuri ale listei este şi avocatul lui Pasat - Gheorghe Amihalachioaie, care a fost "prin cumul" şi consilierul lui Lucinschi.

Ce avem ca rezultat?

Politicianul de carieră Petru Chirilovici Lucinschi (poreclit Şmecherilovici) îşi are astăzi oamenii săi siguri plasaţi în conducerea Partidului Liberal (100% aflat sub controlul său), în cea a Partidului Liberal-Democrat (controlat în proporţie de circa 70%), în cea a Partidului Social-Democrat (controlat 100%), în cea a Partidului Democrat (controlat în proporţie de circa 60%), în cea a Partidului "Uniunea Centristă" (70%), cea a partidului Alianţa "Moldova Noastră" (40%).

Astfel, din 6 partide de opoziţie (3 care ar putea să treacă pragul electoral: PL, PLD, AMN, şi 3 care au şanse mult mai mici să depăşească pragul electoral: PD, PSD, UCM), 5 sunt controlate de către fostul preşedinte Petru Lucinschi în proporţie de peste 50%.

Din cele 5 formaţiuni, două - PL şi PSD - sunt controlate în totalitate de către Lucinschi. Atragem atenţia că PL este un partid de dreapta orientat spre integrarea euroatlantică, iar PSD (dar şi UCM - n.n.) este un partid de stânga, care pledează, inclusiv, pentru un parteneriat strategic cu Rusia. Nu este vorba nicidecum de vreo dedublare politică, ci doar de banalele proceduri de "colectare" a voturilor alegătorilor din cât mai multe segmente electorale: oricum voturile lor nu vor fi folosite decât pentru reinstaurarea regimului mafiot de până la 2001.

Din cele 5 formaţiuni obediente lui Lucinschi, două (PL şi PLD) au cea mai mare popularitate printre votanţi.

3 din cele 5 formaţiuni - PD, PSD şi UC - îşi fac jocul inclusiv pe câmpul electoral al comuniştilor.

Cine este Petru Lucinschi?

Doar câteva repere:

În perioada sovietică, Petru Lucinschi ajunge în cele mai înalte funcţii în PCUS. Între anii 1978 şi 1986 lucrează în calitate de şef adjunct de secţie în CC al PCUS. Din 1986 până în 1989 este al doilea secretar al CC al PC al Tadjikistanului.

La 17 noiembrie1989 este ales prim-secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist al Moldovei, calitate în care a activat până în 1990. În 1990-1991 lucrează în calitate de secretar al Comitetului Central, membru al Biroului Politic al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, adică în organul suprem de conducere al URSS.

Pe lângă realizările lui Lucinschi în organele de vârf ale PCUS, comunistul Voronin este un nimeni. Din acest punct de vedere, aceşti doi nici nu pot fi comparaţi.

Din 1992 până în 1993 este ambasadorul Republicii Moldova în Federaţia Rusă.

Revine în Moldova în anul 1993, când este ales în calitate de preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova (în urma demisionării în bloc a conducerii de atunci a Parlamentului - Constantin Moşanu, Ion Hadârcă (!) şi Valeriu Matei (!) - în favoarea lui Lucinschi). Îşi continuă mandatul şi după alegerile parlamentare din 1994, când formaţiunea politică a nomenclaturiştilor, Partidul Democrat-Agrar, obţine majoritatea mandatelor parlamentare.

Este ales preşedinte al Republicii Moldova la alegerile din 1996, aflându-se în această funcţie din 1997 până în 2001.

În perioada ocupării de către Lucinschi a funcţiei de preşedinte al Parlamentului este adoptată Constituţia Republicii Moldova, cu celebra sintagmă "limbă moldovenească".

Lucinschi a fost implicat direct şi activ în acordarea de autonomie politico-teritorială grupului etnic al găgăuzilor de pe teritoriul Moldovei. El a împins proiectul legii în Parlamentul de la Chişinău la "rugămintea" unuia dintre tovarăşii săi de idei, anume "fratele" Demirel, preşedintele de atunci al Turciei. "Rugămintea" fratelui a fost onorată în cel mai dezinteresat mod.

În anul 1996, sub înaltul său patronat, a fost înfiinţată, cu mare tam-tam mediatic, loja masonică de obedienţă italo-britanică din care fac parte şi acum asemenea "eroi" ai neamului românesc din Basarabia, cum ar fi, de exemplu, Dumitru Diacov, Serafim Urechean, Ion Hadârcă, Dumitru Braghiş, Valeriu Matei şi mulţi alţi pretinşi fruntaşi ai mişcării de eliberare naţională şi ai mişcării de integrare europeană.

În 1997, Lucinschi încheie un memorandum cu regimul Smirnov de la Tiraspol prin care acestuia i se dă dreptul de a face toate operaţiunile vamale în numele Moldovei, dar cu venitul strict în buzunarul smirnoviştilor şi nu numai. Prin acel memorandum, băncile din "rmn" căpătau dreptul de a avea conturi de corespondenţă în băncile europene ca Raiffeisen Zentrallbank, ING-bank etc. Acele bănci, care sunt bănuitor de apropiate magnatului "român", "fratele" Dinu Patriciu, al cărui adjunct este ... Ion Sturza - prieten la cataramă cu Vladimir Filat, mentor al acestuia în cele tainice ale masoneriei şi, surpriză!... prim-ministru al Moldovei în perioada preşedinţiei lui Lucinschi, atunci când ministru de Stat (şeful cancelariei) era V. Filat, iar la SIS - V. Pasat (ce mică e lumea!).

Potrivit evaluărilor mai multor echipe independente de experţi, volumul anual de tranzacţii ascunse făcute de regimul smirnovist în baza împuternicirilor acordate de Lucinschi depăşesc 8 (opt!) miliarde de dolari pe an. Oare toţi aceşti bani rămân în buzunarul lui Smirnov? Oare nu cumva Smirnov îi răsplăteşte cu câteva milioane pe cel/cei care i-au asigurat această posibilitate "legală" de a spăla miliardele de dolari prin "republicuţa" sa nistreană? Dar poate că nu Smirnov este cel care hotărăşte pe cine şi cu cât să-i răsplătească pe aceşti indivizi? Aceasta este însă, o altă poveste...

În 1999-2000, perioada în care premier era Dumitru Braghiş, iar preşedinte de ţară - Lucinschi, Moldova cedează pe 49 de ani[3] în gestiunea Ucrainei o fâşie de pământ cu lăţimea de circa 1-1,5 km şi lungă de circa 5 km, prin care Moldova îşi avea frontiera de stat chiar pe limanul Nistrului, fiind astfel o ţară pontică (din bazinul Mării Negre). După aceasta, "fraţii" ucraineni au ridicat de câteva ori problema excluderii Moldovei din diferite organizaţii ale ţărilor din bazinul Mării Negre, aducând drept argument faptul că Moldova nu are frontieră pe malul Mării Negre ... Ca să nu pomenim aici întreaga Basarabie de Sud (cu întregul ţărm marin dintre gurile Dunării şi limanul Nistrului) încorporată ilegal în statul ucrainean ...

Între anii 1993 şi 2000, Republica Moldova se confruntă cu un adevărat dezastru economic şi social. Atunci începe fenomenul de pribegie economică, când moldovenii realmente îşi iau lumea în cap. Economia este, practic, devastată. Majoritatea covârşitoare a populaţiei este adusă sub pragul subzistenţei.

Se desfăşoară procesul de privatizare. Unităţi întregi de producţie au fost jefuite sau distruse…

În loc de încheiere

Care este sensul lozincii Jos comuniştii, în condiţiile în care se urmăreşte înlocuirea unui comunist ca Voronin cu un comunist mult mai răsfăţat în ale ideologiei şi mai aprig în ale "reformelor economice" (eufemism deja firesc pentru tâlhărie-escrocherie) cum este Lucinschi?

În ce constă schimbarea în condiţiile în care opoziţia de astăzi nu este decât cea care a "guvernat" (jefuit) ţara în perioada 1994-2001?

Care sunt scopurile reale ale celor care vor să conducă ţara după alegerile din 2009?

Tragedia cea mare

Societatea moldovenească, acel popor care a investit cele mai mari speranţe în statul Republica Moldova, nu a izbutit să genereze din momentul trezirii sale naţionale şi, mai puţin, spirituale, nici o forţă politică capabilă să preia puterea în această ţară spre binele, în primul rând, al băştinaşilor, şi, în al doilea rând, al celorlalţi care sincer caută să se integreze în istoria (destinele) şi cultura acestui popor mult pătimit. Şi este firesc: dictatura electorală a sacilor cu bani nu permite, în principiu, să se ridice nimeni cu vreun mesaj real către popor, pentru ca acesta din urmă să-l audă şi să-l urmeze.

Mircea Tătaru, moldovanoastra.md

[1] În această perioadă de "dezmăţ naţionalist", poetul patriot Ion Hadârcă a compus asemenea poezii de reală valoare educativă a tinerei generaţii de români basarabeni ca "Baciul mieilor chirilici", dedicată alfabetului rusesc, adaptat pentru "limba moldovenească", şi "Odă carnetului comsomolist nr. 00000002", dedicată unui şef anonim pe linie de partid (de fapt, aceste "capodopere", Hadârcă le-a scris în perioada sovietică).

[2] În Uniunea Sovietică una dintre formele principale de asigurare a controlului Moscovei asupra elitelor locale din republicile sovietice era funcţia de secretar al doilea al CC-ului local, care era numit exclusiv de Moscova dintre persoane cu totul străine de republica respectivă. Astfel, Petru Lucinschi a fost secretarul al doilea al CC-ului din Tadjikistan.

[3] Poate că pentru 99 de ani sau mai mult: nu se cunosc până astăzi condiţiile oficiale de cedare a teritoriului naţional unei ţări terţe.

10.03.2009