Politică • azi.md @ www.azi.md
Despre aceasta el a declarat vineri la întrevederea cu Ambasadorul Kazahstanului în Moldova (cu reşedinţa la Kiev), Amankeldî Jumabaev.
Serviciul de presă al Parlamentului a relatat pentru INFOTAG că Ghimpu a declarat că "Moldova este interesată în dezvoltarea relaţiilor reciproc avantajoase cu toate statele, inclusiv din cadrul CSI, accentul urmând a fi pus pe relaţiile bilaterale".
Referindu-se la perspectivele reglementări transnistrene, preşedintele Parlamentului a subliniat că "aceasta este o chestiune internă a Republicii Moldova".
"Dezvoltarea economică a ţării, asigurarea unui trai decent pentru populaţie, în opinia sa, ar constitui un pas important pe calea apropierii celor două maluri ale Nistrului", a declarat Ghimpu.
Diplomatul l-a felicitat pe Mihai Ghimpu cu ocazia alegerii sale în funcţia de preşedinte al Parlamentului şi şi-a exprimat speranţa că "relaţiile moldo-kazahe vor avea o dezvoltare ascendentă pe multiple planuri, inclusiv în domeniul comercial-economic".
"În acest scop se impune dinamizarea activităţii Comisiei interguvernamentale pentru cooperare economică dintre cele două state. Dl Amankeldî Jumabaev a spus că ţara sa este interesată în dezvoltarea relaţiilor bilaterale şi pe motiv că Republica Moldova se află în vecinătate nemijlocită cu Uniunea Europeană", a declarat Amankeldî Jumabaev.
El a reiterat faptul că ţara sa susţine integritatea teritorială a Republicii Moldova.
"În perspectiva preluării, de la 1 ianuarie 2010, a preşedinţiei în cadrul OSCE, Republica Kazahstan va depune toate eforturile pentru a contribui la soluţionarea problemei transnistrene", a spus diplomatul.
14.09.2009
Vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, Vladimir Vitiuc a ascuns casele de ANI
Anatol Ursu, candidatul unionist pe circumscriptia Europa de Vest, intre viziune, realitate si solutii pentru diaspora
O cerere, semnată de 1,2 milioane de persoane, privind ReUnirea a fost depusă la parlamentele de la Chișinău și București
Dodon ațâță moldovenii contra moldovenilor. Creează un „Front național” împotriva unioniștilor
Decizia irevocabilă a Curții Supreme de Justiție care pune punct în dosarul Mânzat
Eșec total pentru Dodon // A ajuns la Berlin și se va vedea cu …. nemții
Senator român: Parlamentul moldovean a refuzat o ședință solemnă în anul Centenarului
Igor Dodon vorbește despre cele mai mari pericole pentru securitatea țării: „Mișcarea unionistă trebuie oprită”
VIDEO/Iurie Leancă: Unirea României cu Moldova, o temă care prinde contur la Chișinău
LUCINSCHI EXPLICĂ DE CE FEL DE PREȘEDINTE ARE NEVOIE MOLDOVA
Curtea Constituțională îi arată lui Dodon cuiul în care poate să-și pună referendumul
DODON NU A PROMULGAT VOTUL MIXT