"Unele componente ale Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE) profită la maximum de pe urma acesteia. Eu am cedat de fiecare dată, dar în loc să fiu susţinut, acum trebuie să lupt cu ei. Sunt probleme în Alianţă. Sunt convins că electoratul va taxa la alegeri unele partide din AIE, pentru că 20 de ani am stat cu capul plecat şi nu am obţinut nimic de la Rusia, iar Ţările Baltice au stat cu capul sus şi sunt în Uniunea Europeană", a declarat preşedintele Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, în cadrul unei emisiuni la Vocea Basarabiei.
Președintele Ghimpu a explicat că face aceste cedări pentru binele Alianței, ca aceasta să nu se destrame, iar oamenii să nu se dezamăgească în actuala guvernare. „Nu cred că unele componente ale AIE vor face coaliţie cu comuniştii, dar sunt şi alte metode de a face nefuncţională Alianţa. Unii pot să-şi prezinte demisiile, iar alţii să nu vină la şedinţele Parlamentului. De asta am cedat în cazul trimiterii militarilor la parada de la Moscova şi în cazul adoptării unei noi Constituţii", a explicat Ghimpu. Referitor la participarea militarilor moldoveni la parada de 9 mai, de la Moscova, Mihai Ghimpu a menționat: „Toţi sunt împotriva ministrului Apărării şi a mea", refuzând să precizeze despre cine este vorba.
Preşedintele interimar a mai spus că alegerile anticipate nu-și au rostul, atâta timp cât nu este modificat articolul 78 din Constituţie. „Săptămâna viitoare plec la Bruxelles şi voi avea o întrevedere cu preşedintele Comisiei de la Veneţia, Gianni Buquicchio. Nu putem să mergem în alegeri cu acelaşi conţinut al Constituţiei. Reprezentanţii acestei Comisii trebuie să înţeleagă că referendumul este cel mai indicat pentru a soluţiona această criză", crede Ghimpu.
Oficialul susține că această Comisie de la Veneţia se implică prea mult în politica din Republica Moldova, în condiţiile în care are doar prerogative ce ţin de consultaţiile juridice. „Un judecător al Comisiei de la Veneția m-a întrebat de ce optez pentru modificarea denumirii limbii în noua Constituţie. De parcă această Comisie are treabă cu acest lucru. Comisia de la Veneția nu trebuie să ne dicteze denumirea limbii care trebuie stipulată în Constituţie. Dacă nu se va accepta să organizăm un referendum în ceea ce priveşte modificarea articolului 78, atunci vom avea de două ori pe an alegeri", a opinat Ghimpu.
26.04.2010
Vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, Vladimir Vitiuc a ascuns casele de ANI
Anatol Ursu, candidatul unionist pe circumscriptia Europa de Vest, intre viziune, realitate si solutii pentru diaspora
O cerere, semnată de 1,2 milioane de persoane, privind ReUnirea a fost depusă la parlamentele de la Chișinău și București
Dodon ațâță moldovenii contra moldovenilor. Creează un „Front național” împotriva unioniștilor
Decizia irevocabilă a Curții Supreme de Justiție care pune punct în dosarul Mânzat
Eșec total pentru Dodon // A ajuns la Berlin și se va vedea cu …. nemții
Senator român: Parlamentul moldovean a refuzat o ședință solemnă în anul Centenarului
Igor Dodon vorbește despre cele mai mari pericole pentru securitatea țării: „Mișcarea unionistă trebuie oprită”
VIDEO/Iurie Leancă: Unirea României cu Moldova, o temă care prinde contur la Chișinău
LUCINSCHI EXPLICĂ DE CE FEL DE PREȘEDINTE ARE NEVOIE MOLDOVA
Curtea Constituțională îi arată lui Dodon cuiul în care poate să-și pună referendumul
DODON NU A PROMULGAT VOTUL MIXT