Criza economică din 2009 a afectat puternic relaţiile comerciale moldo-române. Anul trecut, schimbul de mărfuri între cele două ţări s-a micşorat cu 40 la sută şi a atins o valoare de peste 550 de milioane de dolari.
Schimburile comerciale cu România constituie aproape 12 la sută din totalul mărfurilor exportate şi importate de Moldova. La acest capitol, România este pe locul doi, după Federaţia Rusă. Volumul exportului a depăşit, în 2009, 200 de milioane de dolari, cu 28 la sută mai puţin faţă de anul 2008. În acelaşi timp, importurile au depăşit 300 de milioane de dolari. Acestea aproape s-au înjumătăţit în comparaţie cu anul trecut.
Datele oferite de autorităţi arată că, pe 1 octombrie 2009, în Moldova funcţionau aproape 500 de companii cu capital românesc. Investiţiile din România au ajuns, la aceeaşi dată, la aproape 1,8 miliarde de lei. Este aproape şapte la sută din suma totală a investiţiilor străine ajunse în Moldova. Cele mai mari întreprinderi cu capital românesc sunt "Banca comercială Română", "Petrom-Moldova", "Mobiasbanca - Groupe Societe Generale" şi alte companii.
27.04.2010
Luptele au intrat pe piața imobiliară. Cazul Pro Imobil
Drumurile Moldovei – dăruite de străini, compromise de localnici
Comisar european, către Parlamentul României: Vă rugăm să faceţi ceva!
PÂNĂ CÂND LEUL VA ÎNCOLȚI DOLARUL
BNM ȘI KROLL AU CALIBRAT METODELE DE RECUPERARE - SUNT SOLUȚII PENTRU TERMENELE DE PRESCRIPȚII
Cei mai bogați oameni ai lumii au pierdut 41 de miliarde de dolari din cauza victoriei lui Trump
(doc) Moldatsa: Criza milioanelor irosite
Care este valoarea de piață a hotelului Codru
Veaceslav Platon, scrisoare deschisă ambasadorilor: „Vreau să ştiţi cum ajung banii contribuabililor în buzunarul principalului mafiot şi dictator al Moldovei, Vladimir Plahotniuc”
De la banca lui Platon la banca lui Plahotniuc? Ce se va întâmpla cu Moldindconbank
Cine sunt membrii noului grup de negociatori care vor discuta cu FMI
DOC. Scrisoarea lui Gofman adresată europenilor: Descrie fluxul banilor de la BEM și cum a fost mascată emisia suplimentară de acțiuni