Cancelarul Federal al Germaniei, Angela Merkel, a declarat că ţara sa va susţine eforturile Republicii Moldova în vederea soluţionării problemei transnistrene şi că va interveni pe lângă Rusia în acest sens.
Această declaraţie a fost făcută de cancelarul Germaniei, astăzi, la Berlin, în cadrul unei întrevederi cu premierul Vlad Filat. „Sunt convinsă că prin voinţă politică poate fi identificată o soluţie pentru această problemă”, a spus Angela Merkel.
Angela Merkel s-a interesat de situaţia politică din Moldova, reforma Constituţiei, propunerile ce există, dar şi despre stadiul dialogului cu Comisia de la Veneţia. Cancelarul federal s-a interesat şi despre evoluţia relaţiilor Republicii Moldova cu Rusia, Ucraina, România şi Uniunea Europeană.
Oficialul german a apreciat faptul că Republica Moldova a început negocierile cu Uniunea Europeană pe marginea Acordului de Asociere. „Ne-am bucurat că aţi început aceste negocieri. Este un proces important”, a menţionat Angela Merkel. În context, Cancelarul Federal al Germaniei s-a referit şi la Parteneriatul Estic, dar şi la poziţia pe care Republica Moldova o ocupă în acest sens. Merkel s-a pronunţat pentru activizarea acestui Parteneriat şi a precizat că Germania va susţine procesul respectiv.
13.05.2010
Vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, Vladimir Vitiuc a ascuns casele de ANI
Anatol Ursu, candidatul unionist pe circumscriptia Europa de Vest, intre viziune, realitate si solutii pentru diaspora
O cerere, semnată de 1,2 milioane de persoane, privind ReUnirea a fost depusă la parlamentele de la Chișinău și București
Dodon ațâță moldovenii contra moldovenilor. Creează un „Front național” împotriva unioniștilor
Decizia irevocabilă a Curții Supreme de Justiție care pune punct în dosarul Mânzat
Eșec total pentru Dodon // A ajuns la Berlin și se va vedea cu …. nemții
Senator român: Parlamentul moldovean a refuzat o ședință solemnă în anul Centenarului
Igor Dodon vorbește despre cele mai mari pericole pentru securitatea țării: „Mișcarea unionistă trebuie oprită”
VIDEO/Iurie Leancă: Unirea României cu Moldova, o temă care prinde contur la Chișinău
LUCINSCHI EXPLICĂ DE CE FEL DE PREȘEDINTE ARE NEVOIE MOLDOVA
Curtea Constituțională îi arată lui Dodon cuiul în care poate să-și pună referendumul
DODON NU A PROMULGAT VOTUL MIXT