Sari la conținut
Ca raspuns la declaratiile lui Medvedev si Ianukovici, Filat cere retragerea munitiilor si trupelor ruse
Politică RGN press www.rgnpress.ro

Guvernul de la Chisinau răspunde Rusiei și Ucrainei cerand retragerea completă a munițiilor Rusiei din regiunea transnistreana și transformarea trupelor pacificatoare ruse într-o misiune civilă cu statut internațional, transmite Romanian Global News.

"Retragerea completă a munițiilor Federației Ruse din Transnistria" - asta e una dintre condițiile necesare pentru a soluționa conflictul transnistrean a declarat premierului basarabean Vlad Filat, intr-o conferinat de presa tinuta ca reacție la declarația comună a președinților Medvedev și Ianukovici.

"Susținem procesul de reintegrare a țării, de apropiere și de itensificare a implicării actorilor implicați în formatul 5+2. RM salută implicarea partenerilor internaționali pentru soluționarea conflictului transnistrean. Apreciem sprijinul ferm al UE pentru declarația făcută la 17 mai 2010", a declarat Vlad Filat.

"În același context, Guvernul RM a luat act și de declarația de ieri a președinților Ucrainei și Rusiei de a contribui la soluționarea în formatul 5+2 la soluționarea conflictului transnistrean", a subliniat prim-ministrul basarabean.


Filat a mai declarat că "Guvernul își exprimă disponibilitatea de a participa la negocieri pentru a identifica o soluție durabilă", "se pronunță pentru transformarea trupelor pacificatoare ruse într-o misiune civilă cu statut internațional" și cu "retragerea completă a munițiilor Federației Ruse din regiune".


"Mizăm pe sprijinul partenerilor internaționali cu luarea în considerație a interesleor naționale a RM, pentru a susține pacea și securitatea în regiune", a declarat Filat.