Alianța pentru Integrare Europeană nu renunță la referendumul constituțional pentru modificarea art. 78, iar un compromis cu Partidul Comuniștilor ar putea fi posibil doar dacă PCRM ar accepta toate condițiile AIE. Declarația a fost făcută de președintele interimar, Mihai Ghimpu, ca reacție la poziția comuniștilor privind modificarea art. 78 și alegerile parlamentare concomitent cu cele prezidențiale.
„PCRM, în frunte cu „preafericitul Voronin”, au avut posibilitatea să ajungă la un compromis în cadrul Comisiei pentru modificarea art. 78, unde au avut 4 membri. Dacă vor compromis, nu au decât să adere la decizia AIE, și nu AIE să adere la carul comuniștilor”, a declarat președintele interimar al Republicii Moldova.
Mihai Ghimpu s-a arătat sceptic în privința intențiilor și scopurilor PCRM, ca și alți lideri ai Alianței, de altfel. „Comuniștii nu sunt oameni serioși cu care ai putea dialoga. Este o mișcare pentru a frâna și a ține în loc Alianța pentru Integrare Europeană. Timpul compromisului a expirat”, spune, pe de altă parte, Ghimpu.
În ceea ce privește dizolvarea Parlamentului, Mihai Ghimpu a declarat că, potrivit normei constituționale, Legislativul nu poate fi dizolvat înainte de referendum. „După referendum, voi dizolva Parlamentul”, a precizat Ghimpu.
Declarația PCRM, precum că optează pentru modificarea art. 78 în Parlament, care ar permite alegerea șefului statului de către popor, prin vot direct, a stârnit reacții diferite printre rândurile AIE.
Dacă Serafim Urechean crede că declarațiile comuniștilor sunt „minciună ordinară și blef”, iar AIE nu trebuie să-și piardă timpul analizându-le, de altă părere sunt cei din Partidul Democrat și din Partidul Liberal Democrat. Deși neîncrezător în sinceritatea PCRM, liderul fracțiunii PLDM, Mihai Godea, susține că „mai este timp pentru dialog”. La rândul său, și liderul democrat, Marian Lupu, crede că „trebuie să rămână mereu loc pentru dialog între partidele parlamentare” și că „motivele PCRM trebuiesc studiate”.
La o zi după ce AIE a declarat că optează pentru modificarea art. 78 prin referendum și alegeri anticipate concomitant cu cele prezidențiale în toamna 2010, liderul communist a ieșit cu o declarație oficială, care spune că PCRM este deschis pentru dialog și că accept condițiile AIE, cu o condiție: ca art. 78 să fie modificat în Parlament și nu prin referendum constituțional.
04.06.2010
Vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, Vladimir Vitiuc a ascuns casele de ANI
Anatol Ursu, candidatul unionist pe circumscriptia Europa de Vest, intre viziune, realitate si solutii pentru diaspora
O cerere, semnată de 1,2 milioane de persoane, privind ReUnirea a fost depusă la parlamentele de la Chișinău și București
Dodon ațâță moldovenii contra moldovenilor. Creează un „Front național” împotriva unioniștilor
Decizia irevocabilă a Curții Supreme de Justiție care pune punct în dosarul Mânzat
Eșec total pentru Dodon // A ajuns la Berlin și se va vedea cu …. nemții
Senator român: Parlamentul moldovean a refuzat o ședință solemnă în anul Centenarului
Igor Dodon vorbește despre cele mai mari pericole pentru securitatea țării: „Mișcarea unionistă trebuie oprită”
VIDEO/Iurie Leancă: Unirea României cu Moldova, o temă care prinde contur la Chișinău
LUCINSCHI EXPLICĂ DE CE FEL DE PREȘEDINTE ARE NEVOIE MOLDOVA
Curtea Constituțională îi arată lui Dodon cuiul în care poate să-și pună referendumul
DODON NU A PROMULGAT VOTUL MIXT