Proiectul de lege pentru ratificarea Acordului Compact dintre RM şi SUA, prin intermediul Corporaţiei Provocările Mileniului, semnat pe 22 ianuarie 2010 la Washington, a fost aprobat de către Guvernul de la Chişinău. Potrivit documentul, SUA va oferi Republicii Moldova un grant în valoare de 262 de milioane de dolari, pe parcursul a 5 ani.
Repartizarea banilor va avea loc pentru mai multe domenii. 108,8 milioane de dolari - pentru proiectul de tranziţie la agricultura performantă. Alte 132 milioane de dolari vor fi utilizate în proiectul pentru reabilitarea drumurilor şi anume a porţiunii din drumul M2 Sărăteni – Soroca, intersecţia spre Drochia, şi efectuarea studiului de fezabilitate (eventual proiectarea) pe segmentul la intersecţia spre Drochia – Otaci.
3,5 milioane de dolari vor fi alocaţi pentru monitorizarea şi evaluarea impactului programului, iar alte 23,8 milioane vor fi pentru administrarea şi auditul programului, inclusiv cheltuieli pentru asigurarea derulării procedurilor de achiziţii şi celor financiare prin intermediul Agentului Financiar de Procurări.
17.06.2010
Luptele au intrat pe piața imobiliară. Cazul Pro Imobil
Drumurile Moldovei – dăruite de străini, compromise de localnici
Comisar european, către Parlamentul României: Vă rugăm să faceţi ceva!
PÂNĂ CÂND LEUL VA ÎNCOLȚI DOLARUL
BNM ȘI KROLL AU CALIBRAT METODELE DE RECUPERARE - SUNT SOLUȚII PENTRU TERMENELE DE PRESCRIPȚII
Cei mai bogați oameni ai lumii au pierdut 41 de miliarde de dolari din cauza victoriei lui Trump
(doc) Moldatsa: Criza milioanelor irosite
Care este valoarea de piață a hotelului Codru
Veaceslav Platon, scrisoare deschisă ambasadorilor: „Vreau să ştiţi cum ajung banii contribuabililor în buzunarul principalului mafiot şi dictator al Moldovei, Vladimir Plahotniuc”
De la banca lui Platon la banca lui Plahotniuc? Ce se va întâmpla cu Moldindconbank
Cine sunt membrii noului grup de negociatori care vor discuta cu FMI
DOC. Scrisoarea lui Gofman adresată europenilor: Descrie fluxul banilor de la BEM și cum a fost mascată emisia suplimentară de acțiuni