Astăzi, 21 iulie 2010, se împlinesc 189 de ani de la naşterea lui Vasile Alecsandri. Acesta a fost pe parcursul vieţii sale poet,dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, academician român, membru fondator al Academiei Române, creator al teatrului românesc şi a literaturii dramatice în România, personalitate marcantă a Moldovei şi apoi a României de-a lungul întregului secol al XIX-lea.

Alecsandri a fost unul dintre fruntaşii mişcării revoluţionare din Moldova, redactând împreună cu Kogălniceanu şi C. Negri Dorinţele partidei naţionale din Moldova, principalul manifest al revoluţionarilor moldoveni.

În 1854, apare sub conducerea sa România literară, revistă la care au colaborat moldovenii C. Negruzzi, M. Kogălniceanu, Al. Russo, dar şi muntenii Gr. Alexandrescu, D. Bolintineanu, Al. Odobescu.

În 1859, este numit de domnitorul Al. I. Cuza ministru al afacerilor externe, fiind trimis în Franţa, Anglia şi Piemont pentru a pleda în scopul recunoaşterii Unirii.

În 1863 ia naştere la Iaşi societatea Junimea, al cărui membru onorific a fost până la sfârşitul vieţii.

Alecsandri începe să publice pasteluri în 1868, în diverse numere ale Convorbirilor literare.

În anul 1867 este ales membru al Societăţii literare române, devenită Academia Română.

În 1881 Alecsandri primeşte Premiul Academiei pentru Literatură.

În evoluţia artistică a lui Alecsandri se pot distinge cel puţin trei momente, trei vârste aflate în deplină corelaţie cu epoca plină de transformări prin care trece societatea românească a acelor timpuri.

Debutul său stă sub semnul unui romantism tipic, entuziast, liric, dar şi al unei necruţătoare critici a ridicolului social. O a doua etapă, aşa-zisă de limpezire, de obiectivare a viziunii şi a mijloacelor artistice, se poate observa începând cu prozele călătoriei în Africa şi terminând cu expresia artistică matură din pasteluri şi din unele legende. Cea de-a treia etapă îl face să revină spre teatru, cu o viziune în general romantică, viziune filtrată însă printr-un echilibru al sentimentelor, printr-o seninătate a înţelegerii care îl apropie de clasicism.

„A lui liră multicoloră a răsunat la orice adiere ce s-a putut deştepta din mişcarea poporului nostru în mijlocia lui. În ce stă valoarea unică a lui Alecsandri? În această totalitate a acţiunilor sale literare“, astfel spunea Titu Maiorescu despre opera lui Alecsandri.