Republica Moldova ar putea atinge o creştere economică mai mare de 3 la sută în acest an, depășind astfel țările din regiune care sunt lideri regionali la capitolul relansare economică: Albania, Polonia, Ucraina, Belarus, Bosnia și Herțegovina, etc.
Sunt estimările Institutului de Economie, Finanţe şi Statistică din cadrul Academiei de Știință a Moldovei. Experții remarcă că creșterea economică din primul trimestru se bazează mai mult impozite, iar cea din al doilea trimestru pe valoarea adăugată brută, adică se datorează anume majorării cantităţii de mărfuri şi servicii produse în R. Moldova.
Potrivit specialiștilor, creşterea se resimte în sectoarele economiei, însă dezvoltarea are de suferit de pe urma deficitului de sustenabilitate a creşterii economice. „O cauză a acestei probleme constă în faptul că Moldova are reuşite modeste la capitolul crearea unui cadrului instituţional, ce ar eficientiza creşterea economică”, mai spun experții de la Academia de Științe ale Moldovei.
Datele Biroului Național de Statistică arată că economia moldovenească a înregistrat în prima jumătate a acestui an o creştere cu 5,6 la sută faţă de anul trecut.
23.09.2010
Luptele au intrat pe piața imobiliară. Cazul Pro Imobil
Drumurile Moldovei – dăruite de străini, compromise de localnici
Comisar european, către Parlamentul României: Vă rugăm să faceţi ceva!
PÂNĂ CÂND LEUL VA ÎNCOLȚI DOLARUL
BNM ȘI KROLL AU CALIBRAT METODELE DE RECUPERARE - SUNT SOLUȚII PENTRU TERMENELE DE PRESCRIPȚII
Cei mai bogați oameni ai lumii au pierdut 41 de miliarde de dolari din cauza victoriei lui Trump
(doc) Moldatsa: Criza milioanelor irosite
Care este valoarea de piață a hotelului Codru
Veaceslav Platon, scrisoare deschisă ambasadorilor: „Vreau să ştiţi cum ajung banii contribuabililor în buzunarul principalului mafiot şi dictator al Moldovei, Vladimir Plahotniuc”
De la banca lui Platon la banca lui Plahotniuc? Ce se va întâmpla cu Moldindconbank
Cine sunt membrii noului grup de negociatori care vor discuta cu FMI
DOC. Scrisoarea lui Gofman adresată europenilor: Descrie fluxul banilor de la BEM și cum a fost mascată emisia suplimentară de acțiuni