Astăzi la Chișinău s-a dat start activităților finanțate din cadrul programului Compact, program de granturi acordate de guvernul Statelor Unite ale Americii în valoare totală de 262 de milioane de dolari SUA. Programul a fost semnat în ianuarie 2010 și este cel mare program de granturi de care a beneficiat vreodată Republica Moldova.
Programul a fost demarat în cadrul vizitei preşedintelui Corporaţiei Provocările Mileniului, Daniel Yohannes, pentru care programul cu Republica Moldova este primul semnat în calitate de președinte. „Dintre 20 de state cu care lucrăm, țări sărace, dar bine guvernate, Republica Moldova este o ţară parteneră model”,a declarat oficialul amercian.
Daniel Yohannes a vizita astăzi satul Slobozia Duşca, unde sunt valorificați brimii bani acordați de SUA în cadrul programului Compact. Aici este reabilitat sistemul de irigare, de care vor beneficia aproape 300 de gospodării și 10 antreprenori agricoli. Sistemul va deveni unul automatizat, iar consumul de energie electrică va fi redus substanţial.
În total, vor fi reabilitate 11 sisteme de irigare, care acoperă o suprafaţă de peste 15,5 mii hectare de terenuri agricole. Experţii Programului „Compact" vor fi alături de beneficiari şi le vor oferi consultanţă şi asistenţă în implementarea proiectului de reformare a sistemului de irigare local. În cadrul acestui proiect, de asemenea va fi deschisă şi o linie de creditare, destinată achiziţionării echipamentului de sortare, ambalare prelucrare a producţiei agricole.
Din banii oferiți Republicii Moldova de guvernul SUA vor fi inițiate și proiecte privind infrastructura drumurilor, în prezent fiind inițiat proiectul de reabilitare a 93 de kilometri de drumuri, de reabilitarea cărora urmează să beneficieze peste 270 mii de persoane.
Guvernul moldovean a dat asigurări că cele 262 de milioane de dolari SUA vor fi valorificate eficient, iar moldovenii vor simți curând efectele pozitive.
Acordul de finanţare a fost semnat la Washington de către Guvernul moldovean şi Corporaţia „Provocările Mileniului” și include proiecte investiţionale axate pe infrastructura de irigare, agricultura de valoare înaltă şi reabilitarea drumurilor.
Anterior, Republica Moldova a beneficiat de asistenţă din partea Corporaţiei „Provocările Mileniului” în cadrul Programului Preliminar de Ţară în valoare de 24,7 mln de dolari care a avut ca obiectiv reducerea corupţiei prin aplicarea unei politici de reformare sistemică.
Corporaţia Provocările Mileniului a fost creată de Congresul SUA în anul 2004 şi are drept scop acordarea de ajutor substanţial statelor cu venituri reduse pe cap de locuitor pentru stimularea creşterii economice.
19.10.2010
Luptele au intrat pe piața imobiliară. Cazul Pro Imobil
Drumurile Moldovei – dăruite de străini, compromise de localnici
Comisar european, către Parlamentul României: Vă rugăm să faceţi ceva!
PÂNĂ CÂND LEUL VA ÎNCOLȚI DOLARUL
BNM ȘI KROLL AU CALIBRAT METODELE DE RECUPERARE - SUNT SOLUȚII PENTRU TERMENELE DE PRESCRIPȚII
Cei mai bogați oameni ai lumii au pierdut 41 de miliarde de dolari din cauza victoriei lui Trump
(doc) Moldatsa: Criza milioanelor irosite
Care este valoarea de piață a hotelului Codru
Veaceslav Platon, scrisoare deschisă ambasadorilor: „Vreau să ştiţi cum ajung banii contribuabililor în buzunarul principalului mafiot şi dictator al Moldovei, Vladimir Plahotniuc”
De la banca lui Platon la banca lui Plahotniuc? Ce se va întâmpla cu Moldindconbank
Cine sunt membrii noului grup de negociatori care vor discuta cu FMI
DOC. Scrisoarea lui Gofman adresată europenilor: Descrie fluxul banilor de la BEM și cum a fost mascată emisia suplimentară de acțiuni