„Golgota basarabeană” este titlul unui nou film documentar produs la „Moldova Film” care se referă la perioada 1940-1956. „Este un film din ciclul „Pagini de istorie” la care lucrez de mai mulţi ani, dar care a fost refuzat de guvernarea anterioară”, spune regizorul peliculei Ion Chistruga.
Ieri, la „Moldova Film” a avut loc o vizionare prealabilă iar mâine, la Cinematograful „Odeon”, va avea loc o ultimă vizionare prealabilă, cu participarea preşedintelui interimar Mihai Ghimpu şi a membrilor Comisiei pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar din RM. „Dacă nu vor exista obiecţii vom avea şi premiera în două-trei zile”, a anunţat regizorul. Scenariul este semnat de Ion Chistruga şi Victor Vasilache, iar regia de Ion Chistruga şi Alina Ciutac.
Regizorul spune că a lucrat la şase filme din ciclul „Pagini de istorie” („Dacii şi romanii”, „Ştefan cel Mare”, „Alexandru cel Bun” etc.) şi încă din 2003 a ajuns la perioada postbelică, dar guvernării de atunci nu au acceptat astfel de lucrări. „Eu am refuzat să lucrez pentru filmele lui V. Stepaniuc. După schimbarea guvernării am revenit la ideea mea mai veche. Acest film nu este o comandă politică şi nu are nicio legătură cu campania electorală”, precizează Chistruga.
03.11.2010
Pamflet // Emisiunea o noapte de amor între jurnaliști și politicieni
Presa franceză despre Valentina Naforniță: O zi din viața unei primadone
(Video) Dansând pe străzile din Moldova. Trupă din Los Angeles a filmat un clip extraordinar la noi
(VIDEO) ȚURCA UN JOC CARE TRĂIEȘTE DOAR ÎN AMINTIRI
Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva – Ocrotitoarea Moldovei. Ce nu e bine să faci azi
UE ne oferă PATRU MILIOANE de euro. Care domeniu va dispune de investiții
(VIDEO) Am ascultat de nenumărate ori această piesă consacrată, însă niciodată într-o asemenea interpretare.
(video, foto) Dan Bălan și Tany Vander s-au reunit într-un concert grandios la Soroca
(VIDEO) Cum arată cel mai nou CLIP de promovare a BRAŞOVULUI
„Ador Chișinău” - concert de jazz pe strada PIETONALĂ. Iată cine îl va susține
(GALERIE FOTO)10 vinării din Republica Moldova pe care merită să le vizitezi în week-end