Forumul Internaţional al Jurnaliştilor Români organizeaza conferinţa "Republica Moldova - în contextul integrării europene", vineri 12 noiembrie, la Hotel Hilton, sala „Le Diplomate", între orele 10-14, transmite Romanian Global News.
Vor vorbi despre perspectivele integrarii Republicii Moldova în Uniunea Europeana, vazute de la Chişinau şi Bucureşti: dl. TEODOR BACONSCHI - Ministrul Afacerilor Externe al României, dl. ALEXANDRU TANASE - Ministru al Justiţiei şi prim-vicepreşedinte al Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), dl. DORIN CHIRTOACA - Primar general al municipiului Chişinau şi prim-vicepreşedinte al Partidului Liberal (PL),dl. VICTOR OSIPOV - Viceprim-ministru şi prim-vicepreşedinte al Alianţei Moldova Noastra (AMN), dl. IGOR CORMAN - Preşedinte al Comisiei pentru politică externă şi integrare europeană a Parlamentului Republicii Moldova şi vicepreşedinte al Partidului Democrat din Moldova (PDM).
Discursurile vor fi urmate de discuţii cu ceilalţi invitaţi: diplomaţi, parlamentari, reprezentanţi ai Guvernului, experţi, reprezentanţi ai ONG-urilor şi jurnalişti.
11.11.2010
Traian Băsescu cere oficial unirea României cu Republica Moldova. ”Este timpul să începem să acţionăm şi în România”
Juncker: Statele din Balcanii de Vest pot adera la UE în 2025
ȘEFUL TRUPELOR SUA ÎN EUROPA: „PACIFICATORII” RUȘI DIN TRANSNISTRIA - NUMAI PACIFICATORI NU SUNT
Piramida financiară din poliție a fost betonată cu prevederea 25%
Putin l-a invitat pe Dodon la Moscova si l-a felicitat pentru victoria sa din turul II al alegerilor prezidentiale
(VIDEO) #KILLER VIP: MATRIOSKA PLAHOTNIUC-USATÎI
Autoritățile R. Moldova, NEDUMERITE: În Transnistria au loc „competiții militare”, pentru PRIMA dată cu implicarea tehnicii de luptă
Prima ATENŢIONARE publică de la Maia Sandu pentru conducătorii unor instituţii publice:
Maia Sandu, despre Crimeea, relațiile cu Rusia și federalizarea Moldovei: „Știu că Putin respectă oamenii puternici”
Reacția lui Igor Dodon la retragerea lui Marian Lupu: Sandu este candidatul convenit de Nuland cu Plahotniuc
Oficiali de la Bruxelles le cer lui Lupu și Leancă să se RETRAGĂ din cursa electorală
Întâlnire Filip-Lazurcă la sfârșit de mandat al ambasadorului României