Astăzi, Banca Europeană de Investiții (BEI) a semnat un acord cu o bancă comercială din Moldova, prin care acordă un credit în valoare de 20 de milioane de euro. Această sumă de bani va fi direcționată pentru susținerea proiectelor mai mici din Republica Moldova.
Beneficiarii de credite pot fi întreprinderile mici și mijlocii, pe un termen de până la 10 ani, care vor returna valoarea creditului la rate ale dobânzii avantajoase. De asemenea, pot fi finanțate și proiectele de energie şi de mediu promovate de către instituțiile publice și companiile corporative medii, pe un termen de până la 15 ani.
Suma creditului va putea fi atrasă atât în euro, cât şi în dolari SUA.
Până în prezent, Banca Europeană de Investiții a alocat Republicii Moldova 235 de milioane de euro. De asemenea, menționăm că BEI semnează pentru prima dată un astfel de acord cu o bancă din Moldova.
Publicat de Ana Plămădeală, 24.11.2010
Luptele au intrat pe piața imobiliară. Cazul Pro Imobil
Drumurile Moldovei – dăruite de străini, compromise de localnici
Comisar european, către Parlamentul României: Vă rugăm să faceţi ceva!
PÂNĂ CÂND LEUL VA ÎNCOLȚI DOLARUL
BNM ȘI KROLL AU CALIBRAT METODELE DE RECUPERARE - SUNT SOLUȚII PENTRU TERMENELE DE PRESCRIPȚII
Cei mai bogați oameni ai lumii au pierdut 41 de miliarde de dolari din cauza victoriei lui Trump
(doc) Moldatsa: Criza milioanelor irosite
Care este valoarea de piață a hotelului Codru
Veaceslav Platon, scrisoare deschisă ambasadorilor: „Vreau să ştiţi cum ajung banii contribuabililor în buzunarul principalului mafiot şi dictator al Moldovei, Vladimir Plahotniuc”
De la banca lui Platon la banca lui Plahotniuc? Ce se va întâmpla cu Moldindconbank
Cine sunt membrii noului grup de negociatori care vor discuta cu FMI
DOC. Scrisoarea lui Gofman adresată europenilor: Descrie fluxul banilor de la BEM și cum a fost mascată emisia suplimentară de acțiuni