Si reprezentantii Partidului Liberal Democrat au tras linia campaniei electorale pentru a marca rezultatul. Vlad Filat a declarat ca a avut o campanie pozitiva, in care au realizat 1300 de întâlniri electorale şi au discutat cu peste 200 de mii de alegători, si dupa alegeri sunt gata sa colaboreze cu respectivii colegi de alianta.
In mesajul sau, Vlad Filat sa aratat indignat de gestul de laşitate al liderului Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin, care a refuzat să participe la o dezbatere publică. „Nu-mi imaginez că acest om este atât de laş, mai ales că nu vreau să-i fac nimic rău. I-am transmis şi întrebările la care urma să răspundă, întrebări care sunt adresate de cetăţeni. Oricum, el a rămas dator să răspundă la ele”, a precizat sursa citată.
Presedintele PLDM a declarat ca nu-i mai acorda timp ex-presedintelui de stat, Vladimir Voronin, specificind: „El l-am aşteptat suficient, iar refuzul său este cât se poate de clar. Confruntarea cu Voronin va avea loc duminică, la urnele de vot. Cetăţenii vor aprecia prin vot minciunile lui Voronin şi ale partidului său”.
Din anumite surse, premierul are informaţii că PCRM pregăteşte acţiuni postelectorale, deoarece vor pierde alegerile. „PCRM este un partid în derivă. Ei ştiu că vor pierde alegerile şi pregătesc acţiuni postlectorale, după ce în campanie au făcut diferite scenarii şi înscenări”, a conchis Vlad Filat. "
"Stimaţi tovarăşi, nu aveţi nicio şansă să fraudaţi alegerile!" a declarat raspicat Vlad Filat.
Publicat de Iuliana Dumitraș, 26.11.2010
Vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, Vladimir Vitiuc a ascuns casele de ANI
Anatol Ursu, candidatul unionist pe circumscriptia Europa de Vest, intre viziune, realitate si solutii pentru diaspora
O cerere, semnată de 1,2 milioane de persoane, privind ReUnirea a fost depusă la parlamentele de la Chișinău și București
Dodon ațâță moldovenii contra moldovenilor. Creează un „Front național” împotriva unioniștilor
Decizia irevocabilă a Curții Supreme de Justiție care pune punct în dosarul Mânzat
Eșec total pentru Dodon // A ajuns la Berlin și se va vedea cu …. nemții
Senator român: Parlamentul moldovean a refuzat o ședință solemnă în anul Centenarului
Igor Dodon vorbește despre cele mai mari pericole pentru securitatea țării: „Mișcarea unionistă trebuie oprită”
VIDEO/Iurie Leancă: Unirea României cu Moldova, o temă care prinde contur la Chișinău
LUCINSCHI EXPLICĂ DE CE FEL DE PREȘEDINTE ARE NEVOIE MOLDOVA
Curtea Constituțională îi arată lui Dodon cuiul în care poate să-și pună referendumul
DODON NU A PROMULGAT VOTUL MIXT