Liderul Partidului Libera (PL), Mihai Ghimpu, consideră că sunt şanse mari ca să fie reconstituită Alianţa pentru Integrare Europeană, care o să aleagă şeful statului. „Nu ne ajunge un vot, dar sunt convins că cineva dintre comunişti va vota pentru preşedintele ţării”, a declarat acum câteva minute Mihai Ghimpu.
Potrivit lui, mulţi dintre viitorii deputaţi comunişti nu se vor regăsi pe lista PCRM la viitoarele alegeri şi din acest motiv vor vota pentru preşedintele ţării. „Şi ce dacă comuniştii au 44 de mandate? Ei pot să aibă şi 49, ca tot nu-i ajută cu nimic. Noi vom reface AIE şi vom reuşi să alegem şeful statului. Dacă cineva o să prefere să facă alianţă cu comuniştii, nu are decât. Noi, cei din PL, suntem pregătiţi să stăm în opoziţie. Nu am venit în politică să îmbrac haina de împărat, ci să spun adevărul”, a precizat Mihai Ghimpu.
Totuşi, şeful interimar al statului a spus că vrea o coaliţie democratică la guvernare şi i-a îndemnat pe reprezentanţii Partidului Liberal Democrat (PLDM) să iniţieze negocierile pentru constituirea unei alianţe. „Cel care are cele mai multe mandate trebuie să iniţieze negocierile. Asta nu înseamnă că liberal-democraţii pot pretinde la toate cele mai importante funcţii în stat. PL, Partidul Democrat şi PLDM sunt la fel de importante în ceea ce priveşte crearea unei coaliţii de guvernare”, a punctat Ghimpu.
Liderul PL l-a atins pe comunistul Vladimir Voronin, care a spus că PCRM a fost „furat” cu 10%. „El în biologie nu prea pricepe ce-i cu ţistarul cela care suge, dar văd că nici în matematică nu stă prea bine. Cum i se puteau fura 10 la sută? Dacă are probe nu are decât să le prezinte”, a zis Ghimpu.
Mihai Ghimpu a mai spus că este dezamăgit de faptul că Alianţa Moldova Noastră nu a acces în Parlament, mai ales că liderul acestui partid, Serafim Urechean, a fost cel care a contribuit la formarea AIE.
Publicat de Iuliana Dumitraș, 29.11.2010
Vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, Vladimir Vitiuc a ascuns casele de ANI
Anatol Ursu, candidatul unionist pe circumscriptia Europa de Vest, intre viziune, realitate si solutii pentru diaspora
O cerere, semnată de 1,2 milioane de persoane, privind ReUnirea a fost depusă la parlamentele de la Chișinău și București
Dodon ațâță moldovenii contra moldovenilor. Creează un „Front național” împotriva unioniștilor
Decizia irevocabilă a Curții Supreme de Justiție care pune punct în dosarul Mânzat
Eșec total pentru Dodon // A ajuns la Berlin și se va vedea cu …. nemții
Senator român: Parlamentul moldovean a refuzat o ședință solemnă în anul Centenarului
Igor Dodon vorbește despre cele mai mari pericole pentru securitatea țării: „Mișcarea unionistă trebuie oprită”
VIDEO/Iurie Leancă: Unirea României cu Moldova, o temă care prinde contur la Chișinău
LUCINSCHI EXPLICĂ DE CE FEL DE PREȘEDINTE ARE NEVOIE MOLDOVA
Curtea Constituțională îi arată lui Dodon cuiul în care poate să-și pună referendumul
DODON NU A PROMULGAT VOTUL MIXT