Aeroportul Internaţional Liber „Mărculeşti” a beneficat în acest an de investiții în valoare totală de 1,1 milioane de dolari SUA, informează Ministerul Economiei.
Volumul total al investițiilor în această zonă atinge cifra de 5 milioane de dolari SUA, dintre care 0,5 milioane de dolari au fost destinate dezvoltării infrastructurii, iar peste 4 milioane – în fondurile fixe.
Potrivit Ministerului Economiei, în prezent continuă lucrările de construcţie a două angare pentru reparaţia avioanelor şi elicopterelor, lucrările de construcţie a clădirii punctului de trecere şi control. Totodată, se fac lucrări de reparaţie capitală a optsprezece angare pentru fostele avioane militare cu reprofilarea lor în depozite pentru mărfuri.
În acest an a fost reparată capital şi dată în exploatare clădirea hotelului de pe teritoriul aeroportului, care oferă cazarea pentru 54 de persoane și este planificată înființarea unui centru de logistică, modernizarea aerodromului, construcţia terminalului cargo, amenajarea terenului de dezvoltare, achiziţionarea aeronavelor de tip occidental, construcţia uzinei de reparaţie a aeronavelor şi crearea unei şcoli de pregătire a piloţilor.
Sursa citată mai anunță că, în acest an, au fost create 22 de locuri de muncă, iar în prezent în cadrul aeroportului sunt angajate în total 369 de persoane.
În prezent aici sunt înregistraţi 12 rezidenţi, 10 autohtoni şi 2 străini.
Publicat de Ana Plămădeală, 30.11.2010
Luptele au intrat pe piața imobiliară. Cazul Pro Imobil
Drumurile Moldovei – dăruite de străini, compromise de localnici
Comisar european, către Parlamentul României: Vă rugăm să faceţi ceva!
PÂNĂ CÂND LEUL VA ÎNCOLȚI DOLARUL
BNM ȘI KROLL AU CALIBRAT METODELE DE RECUPERARE - SUNT SOLUȚII PENTRU TERMENELE DE PRESCRIPȚII
Cei mai bogați oameni ai lumii au pierdut 41 de miliarde de dolari din cauza victoriei lui Trump
(doc) Moldatsa: Criza milioanelor irosite
Care este valoarea de piață a hotelului Codru
Veaceslav Platon, scrisoare deschisă ambasadorilor: „Vreau să ştiţi cum ajung banii contribuabililor în buzunarul principalului mafiot şi dictator al Moldovei, Vladimir Plahotniuc”
De la banca lui Platon la banca lui Plahotniuc? Ce se va întâmpla cu Moldindconbank
Cine sunt membrii noului grup de negociatori care vor discuta cu FMI
DOC. Scrisoarea lui Gofman adresată europenilor: Descrie fluxul banilor de la BEM și cum a fost mascată emisia suplimentară de acțiuni