Organizaţia Studenţilor Basarabeni din Bucureşti (OSB Bucureşti) organizează, în parteneriat cu Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret şi Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, o deplasare în Bucovina, unde tinerii basarabeni vor avea șansa de a participa la manifestațiile dedicate Zilei Naționale a tuturor Românilor. Sărbătoarea va avea loc la Cernăuți în perioada 3-5 decembrie.
«OSB-istii vor cunoaşte în aceste zile un alt teritoriu al României Mari - Bucovina, acelaţi pamânt Românesc. Vom serba alături de românii din Cernăuţi, Marea Unire. Concerte, excursii, proiecţii de film, spectacole, toate vor avea loc în Bucovina, la Cernăuţi, oraş în care tradiţia şi cultura romanească au ramas neştirbite o dată cu trecerea ireversibilă a timpului.», a declarat Ştefan Miron, preşedintele OSB Bucureşti.
Întrebat despre importanţa acestei zile, Ştefan a adăugat «1 decembrie este ziua în care neamul românesc a dat dovada de unitate şi a reuşit unirea într-un singur teritoriu - România Mare. Este o zi foarte importantă, la fel ca şi cea din 27 martie, când Basarabia s-a unit cu Ţara Mamă, sau cea din 28 noiembrie, când a venit rândul Bucovinei să se unească. Atunci s-a împlinit idealul suprem al voinței românești, dreptul tuturor românilor - de a nu fi constranşi de graniţe sau teritorii ocupate»
Marea Unire de la 1918 nu este doar un motiv de bucurie, dar în acelaşi timp este un prilej de a ne aminti de acele teritorii care au fost rupte odată cu dezmembrarea României.
Programul activităţilor cultural-artistice din Cernauti la care vor participa şi tinerii basarabeni:
Vineri, 3 decembrie
19:00 – Un spectacol muzical, la care vor participa trupe din Basarabia, printre care şi renumita trupă „Alternosfera”
Sâmbătă, 4 decembrie
10:30 - Program de excursie prin Cernăuţi. Vizită de documentare: Universitatea Naţională din Cernăuţi, Mitropolia Bucovinei, Catedra de Filologie Română şi Clasică.
15:00 - Lansare de film “Nunta în Basarabia”; Lansare de carte. Biblioteca Centrului regional pentru educaţie estetică “Tineretul Bucovinei.
20:00 – Spectacol de folclor românesc “Teleormanul cu Florin Vasilica” si “Dor Basarabean” , Căminul cultural Boian, raionul Noua Suliţă
N.R.: Amintim ca Basarabeni.Ro este partener media a acestui proiect
Publicat de Vlad Durnea, 03.12.2010
BREAKING NEWS // România a votat UNIREA. Decizie istorică în Parlamentul de la București
Cel mai MARE județ din România, Timis, a semna pentru UNIRE
Concert în aer liber - Zdob si Zdub, Nicoleta Nuca - Festivalul Cultural ,,Zilele Basarabiei” din Timisoara
ȘOC! Cel mai MARE județ din România va semna UNIREA
Festivalul Cultural ,,Zilele Basarabiei”, ediția a XVIII-a din Timisoara
Sunt 60! Încă două localități din țara noastră au semnat declarația simbolică de Unire
DMITRII ROGOZIN, DECLARAT PERSONA NON GRATA ÎN R.MOLDOVA
/FOTO/ DODON ÎL PLAGIAZĂ PE PUTIN? ȘEFUL STATULUI A URCAT ÎN TRONUL ARHIERESC DIN BISERICA PROTATON
30 IULIE INDEMN LA PROTEST
SIS:ECHIPAMENT MILITAR, DEPISTAT LA FRONTIERA MOLDO-ROMÂNĂ
Preşedintele SUA a ordonat ATACUL, iar Rusia suspendă Memorandumul de cooperare cu SUA
7 aprilie 2009. Piramida ruşinii