Banca centrală europeană va opera cea mai mare majorare de capital din istoria sa, pentru a face faţă exigenţelor crizei din zona euro. Instituţia îşi va dubla, practic, capitalul, care va creşte de la 5,7 la 10,7 miliarde de euro.
Operatiunea se va derula in trei etape pana la sfarsitul anului 2012. Prima va avea loc pe 29 decembrie, iar urmatoarele la sfarsitul anilor 2011 si 2012. Responsabilii BCE au apreciat drept oportuna aceasta operatiune, pe fondul “riscurilor legate de credite, al cresterii pretului la aur si a volatilitatii pietelor financiare”.
BCE a mai precizat ca preconizata majorare este motivata de necesitatea de a dispune de o bază de capital adecvată, intr-un sistem financiar care a crescut considerabil. Germania, prima economie europeana si a carei banca centrala (Bundesbank) detine aproape o cincime din capitalul BCE, sustine demersul impreuna cu Franta.
In ultimele luni, BCE a cerut in repetate randuri liderilor europeni sa se implice mai mult in salvarea zonei euro, zguduita de criza datoriilor din anumite tari.
Publicat de Alexandru Rîșneac, 17.12.2010
Luptele au intrat pe piața imobiliară. Cazul Pro Imobil
Drumurile Moldovei – dăruite de străini, compromise de localnici
Comisar european, către Parlamentul României: Vă rugăm să faceţi ceva!
PÂNĂ CÂND LEUL VA ÎNCOLȚI DOLARUL
BNM ȘI KROLL AU CALIBRAT METODELE DE RECUPERARE - SUNT SOLUȚII PENTRU TERMENELE DE PRESCRIPȚII
Cei mai bogați oameni ai lumii au pierdut 41 de miliarde de dolari din cauza victoriei lui Trump
(doc) Moldatsa: Criza milioanelor irosite
Care este valoarea de piață a hotelului Codru
Veaceslav Platon, scrisoare deschisă ambasadorilor: „Vreau să ştiţi cum ajung banii contribuabililor în buzunarul principalului mafiot şi dictator al Moldovei, Vladimir Plahotniuc”
De la banca lui Platon la banca lui Plahotniuc? Ce se va întâmpla cu Moldindconbank
Cine sunt membrii noului grup de negociatori care vor discuta cu FMI
DOC. Scrisoarea lui Gofman adresată europenilor: Descrie fluxul banilor de la BEM și cum a fost mascată emisia suplimentară de acțiuni