„Anul viitor este un an de cotitură pentru Republica Moldova, inclusiv pentru aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană. În 2011 avem şansa să depunem cererea de aderare la UE, de aceea perioada care urmează este foarte importantă”. Declaraţia a fost făcută aseară de către prim-ministrul Vlad Filat în cadrul emisiunii „Politica în direct” de la televiziunea publică Moldova1.
Şeful executivului a menţionat că reuşitele pe plan extern, în special în cadrul Parteneriatului Estic, trasează drumul ce trebuie să fie parcurs şi pe viitor de către Republica Moldova. „Totodată, prin acţiunile energice pe interior, s-a reuşit o creştere economică de 6.5% în primele 9 luni ale anului. Spre sfârşitul anului aceasta ar putea ajunge la 7%, asta în condiţiile unei crize economice globale. Asta este o platformă sănătoasă care trebuie să o continuăm pentru ca în final şi cetăţenii simpli să simtă aceşti indicatori macro-economici”, a precizat liderul liberal-democrat.
Întrebat despre cum decurge procesul de negocieri cu celelalte două partide, Filat a anunţat că PLDM va veni la întâlnire cu un punct de vedere al său cu privire la condiţiile de creare a viitoarei Alianţe. „Nu va fi la nivel de partajare matematică a funcţiilor, mai degrabă va ţine de împărţirea responsabilităţilor şi domeniilor”, a declarat preşedintele PLDM, care a ţinut, totodată, să infirme zvonul precum că formaţiunea pe care o reprezintă ar pretinde o majoritate a portofoliilor ministeriale. „Puterea trebuie să fie partajată conform votului cetăţeanului. Suntem pentru găsirea unui compromis rezonabil, dar nu ar fi normal să ajungem în situaţia în care să nu putem influenţa deciziile din Guvern”, a conchis acesta.
Publicat de Alexandru Rîșneac, 21.12.2010
Traian Băsescu cere oficial unirea României cu Republica Moldova. ”Este timpul să începem să acţionăm şi în România”
Juncker: Statele din Balcanii de Vest pot adera la UE în 2025
ȘEFUL TRUPELOR SUA ÎN EUROPA: „PACIFICATORII” RUȘI DIN TRANSNISTRIA - NUMAI PACIFICATORI NU SUNT
Piramida financiară din poliție a fost betonată cu prevederea 25%
Putin l-a invitat pe Dodon la Moscova si l-a felicitat pentru victoria sa din turul II al alegerilor prezidentiale
(VIDEO) #KILLER VIP: MATRIOSKA PLAHOTNIUC-USATÎI
Autoritățile R. Moldova, NEDUMERITE: În Transnistria au loc „competiții militare”, pentru PRIMA dată cu implicarea tehnicii de luptă
Prima ATENŢIONARE publică de la Maia Sandu pentru conducătorii unor instituţii publice:
Maia Sandu, despre Crimeea, relațiile cu Rusia și federalizarea Moldovei: „Știu că Putin respectă oamenii puternici”
Reacția lui Igor Dodon la retragerea lui Marian Lupu: Sandu este candidatul convenit de Nuland cu Plahotniuc
Oficiali de la Bruxelles le cer lui Lupu și Leancă să se RETRAGĂ din cursa electorală
Întâlnire Filip-Lazurcă la sfârșit de mandat al ambasadorului României