Deputatul comunist, Mark Tkaciuk, este de părere că reprezentanţii Partidului Democrat nu au procedat corect că au ales să refacă AIE şi că în scurt timp PD va dispărea de pe arena politică.
„Cred că acest partid va dispărea în foarte scurt timp. Nu pot să spun că suntem şocaţi de decizia luată de PD. Însăși maniera de a purta negocieri ne-a demonstrat acest lucru. A fost ceva previzibil. Acest partid a demonstrat, încă odată, că este ușuratic. Sperăm că alegătorii îl vor sancționa”, a spus Tkaciuk.
Acesta este convins că maniera PD de a purta negocieri a enervat pe cei din PLDM şi PL. „Această manieră a lor a enervat pe toată lumea, inclusiv colegii lor din alianţă”, a precizat acesta.
Mark Tkaciuk nu spus dacă PCRM va vota pentru modificarea Constituţiei, pentru ca şeful statului să fie ales cu majoritate simplă de voturi. „PCRM este întotdeauna gata să stea în opoziţie. Despre modificarea Constituţiei este prea devreme de vorbit”, a conchis acesta.
Publicat de Alexandru Rîșneac, 03.01.2011
Vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, Vladimir Vitiuc a ascuns casele de ANI
Anatol Ursu, candidatul unionist pe circumscriptia Europa de Vest, intre viziune, realitate si solutii pentru diaspora
O cerere, semnată de 1,2 milioane de persoane, privind ReUnirea a fost depusă la parlamentele de la Chișinău și București
Dodon ațâță moldovenii contra moldovenilor. Creează un „Front național” împotriva unioniștilor
Decizia irevocabilă a Curții Supreme de Justiție care pune punct în dosarul Mânzat
Eșec total pentru Dodon // A ajuns la Berlin și se va vedea cu …. nemții
Senator român: Parlamentul moldovean a refuzat o ședință solemnă în anul Centenarului
Igor Dodon vorbește despre cele mai mari pericole pentru securitatea țării: „Mișcarea unionistă trebuie oprită”
VIDEO/Iurie Leancă: Unirea României cu Moldova, o temă care prinde contur la Chișinău
LUCINSCHI EXPLICĂ DE CE FEL DE PREȘEDINTE ARE NEVOIE MOLDOVA
Curtea Constituțională îi arată lui Dodon cuiul în care poate să-și pună referendumul
DODON NU A PROMULGAT VOTUL MIXT