Ministru în exerciţiu al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Iurie Leancă, a avut o serie de discuţii cu omologii săi din Polonia, Ungaria, Lituania şi Italia, care au ţinut să felicite autorităţile moldovene cu prilejul reconstituirii Alianţei pentru Integrare Europeană şi continuării cursului de apropiere a Republicii Moldova de Uniunea Europeană.
În cadrul discuţiilor a fost înalt apreciat faptul că ţara noastră şi-a reconfirmat orientarea fermă pe calea reformelor şi modernizării, iar liderii politici ai celor trei partide din Alianţă s-au angajat să promoveze o politică orientată spre alinierea în continuare la valorile europene şi să ofere cetăţenilor Republicii Moldova şansa de a trăi liber într-un stat democratic şi prosper.
Precum au subliniat miniştrii de Externe ai celor patru ţări, interesul comunităţii europene este de a sprijini Republica Moldova în edificarea unui stat european, democratic şi prosper şi, din aceste considerente, UE şi statele membre vor acorda suportul necesar pentru ca ţara noastră să beneficieze din plin de asistenţa tehnică şi financiară şi de posibilităţile oferite de participarea la Parteneriatul Estic, devenind astfel „istoria de succes” a acestuia.
Profitând de ocazia discuţiei cu ministrul polonez şi cu cel maghiar, vicepremierul Iurie Leancă a abordat cu omologii săi unele aspecte ale relaţiilor bilaterale cu Polonia şi Ungaria, transmiterea expertizei în diverse domenii de integrare europeană, menţinerea Republicii Moldova pe agenda activităţilor UE, îndeosebi pe perioada asigurării Preşedinţiei Uniunii în 2011 de către cele două ţări (din ianuarie 2011, Ungaria a preluat Preşedinţia rotativă a Consiliului UE).
Convorbirea telefonică cu ministrul italian de Externe Franco Frattini a reconfirmat disponibilitatea autorităţilor de la Roma de a oferi în continuare sprijinul necesar ţării noastre în vederea avansării dialogului moldo-comunitar, inclusiv în procesul de negociere a Acordului privind liberalizarea regimului de vize cu UE. Italia, în calitate de ţară-prietenă şi partener de nădejde al Republicii Moldova, manifestă, de asemenea, un interes sporit pentru dezvoltarea unor contacte economice de perspectivă şi realizarea unor proiecte investiţionale importante în ţara noastră.
Dorinţa comună pentru consolidarea dialogului politic moldo-lituanian în contextul preluării în acest an de către Lituania a Preşedinţiei la OSCE a fost reiterată în cadrul discuţiilor cu ministrul lituanian de Externe, Audronius Ažubalis. Totodată, Şeful diplomaţiei moldoveneşti a apreciat înalt rolul important pe care îl joacă Lituania în susţinerea cursului de integrare europeană a Republicii Moldova.
Publicat de Alexandru Rîșneac, 06.01.2011
Traian Băsescu cere oficial unirea României cu Republica Moldova. ”Este timpul să începem să acţionăm şi în România”
Juncker: Statele din Balcanii de Vest pot adera la UE în 2025
ȘEFUL TRUPELOR SUA ÎN EUROPA: „PACIFICATORII” RUȘI DIN TRANSNISTRIA - NUMAI PACIFICATORI NU SUNT
Piramida financiară din poliție a fost betonată cu prevederea 25%
Putin l-a invitat pe Dodon la Moscova si l-a felicitat pentru victoria sa din turul II al alegerilor prezidentiale
(VIDEO) #KILLER VIP: MATRIOSKA PLAHOTNIUC-USATÎI
Autoritățile R. Moldova, NEDUMERITE: În Transnistria au loc „competiții militare”, pentru PRIMA dată cu implicarea tehnicii de luptă
Prima ATENŢIONARE publică de la Maia Sandu pentru conducătorii unor instituţii publice:
Maia Sandu, despre Crimeea, relațiile cu Rusia și federalizarea Moldovei: „Știu că Putin respectă oamenii puternici”
Reacția lui Igor Dodon la retragerea lui Marian Lupu: Sandu este candidatul convenit de Nuland cu Plahotniuc
Oficiali de la Bruxelles le cer lui Lupu și Leancă să se RETRAGĂ din cursa electorală
Întâlnire Filip-Lazurcă la sfârșit de mandat al ambasadorului României