Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a lansat în data de 15 decembrie 2010sesiunea de finanţare a proiectelor pentru anul 2011. Termenul limită până la care se pot transmite cererile de finanţare (pe suport de hârtie) împreună cu anexele, prin corespondenţă recomandată sau curier la sediul DRP, este 31 ianuarie 2011 (data poştei). Cererile trimise după această dată nu vor fi considerate eligibile.
Adresa la care documentele vor fi înaintate este:
Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Bulevardul Primăverii, nr. 22, sector 1, cod poştal 011972
Bucureşti, România
Beneficiarii finanţărilor nerambursabile acordate de către DRP pot fi asociaţii, fundaţii, organizaţii, persoane fizice sau juridice româneşti, atât din străinătate, cât şi din România, care dezvoltă proiecte sau acţiuni în sprijinul românilor de pretutindeni. Vă reamintim că puteţi accesa modelul standard al cererii de finanţare în format electronic vizitând pagina web a Departamentului www.dprp.gov.ro şi selectând la secţiunea „Cum obţin finanţare?” subunitatea „Cerere de finanţare”.
Valoarea maximă solicitată pentru un proiect nu trebuie să depăşească sumele specificate pentru fiecare program:
Cultură – „Constantin Brâncuşi” – maximum 45.000 Lei
Educaţie – „Nicolae Iorga” – maximum 45.000 Lei
Mass-media – „Mihai Eminescu” – maximum 90.000 Lei
Spiritualitate şi tradiţie – „Andrei Şaguna” – maximum 90.000 Lei
Un solicitant nu poate depune mai mult de un proiect pe an pentru un Program de finanţare (adică maximum 4 proiecte pe an, câte unul pentru: Cultură – „Constantin Brâncuşi”, Educaţie – „Nicolae Iorga”, Mass-media – „Mihai Eminescu”, Spiritualitate şi tradiţie – „Andrei Şaguna”). În urma procedurii de evaluare a proiectelor, beneficiarii finanţărilor nerambursabile acordate de către DRP vor fi anunţaţi după data de 15 martie 2011 cu privire la eligibilitatea acţiunilor propuse.
Publicat de Vlad Durnea, 20.01.2011
,,Teatrul e ca o mamă, te face să te-ntorci mereu...” - Festivalul Cultural „Zilele Basarabiei” la Timișoara
Enigmele istoriei. Masacrul de la Bălţi, Katyn-ul României
REPORTAJ TVR INTERNATIONAL: DISPAR ROMÂNII DIN SUDUL BASARABIEI?
Zeci de studenți basarabeni au protestat la Timişoara, acuzând fraudarea alegerilor din Republica Moldova
BOMBA aruncată de Traian Băsescu la oră de maximă audienţă: „Se va produce peste cinci ani, peste şapte ani, dacă există condiţii politice”
Ce a declarat astăzi Klaus Iohannis în legătură cu UNIREA celor două state românești
Moldovanca – un sat basarabean uitat în taigaua siberiană
FOTO // George Simiona fost REȚINUT. Traian Băsescu vine cu o reacție: „Slugoilor, ce tare vă doare unionismul”
Calea Ferată din Moldova oferă 98 de bilete gratuite la Iași, cu ocazia a 98 de ani de la Unire
În Rusia a fost inuagurat primul cimitir al ostașilor români
Klaus Iohannis, atac dur la Victor Ponta: Am dubii că România mai are un guvern funcțional
Iniţiativă legislativă | 500 € pe lună, ca să vină acasă | EXCLUSIV