Necesitatea consolidării statelor participante la Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP) drept o «voce distinctă a regiunii, promovarea proiectelor de bună vecinătate între ţările sud-est europene şi transformarea regiunii într-o zonă de securitate, stabilitate şi cooperare.
Acestea au fost subiectele la care s-a referit Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în România, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova acreditat pentru Muntenegru, Iurie Reniță, în cadrul Reuniunii informale a a Miniştrilor Afacerilor Externe a statelor participante la Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP).
Ambasadorul moldovean a reiterat obiectivul strategic prioritar al guvernării de la Chişinău privind integrarea europeană a ţării noastre, a solicitat sprijinul continuu al ţărilor membre UE din cadrul SEECP şi a stăruit asupra necesităţii schimbului de experienţă şi expertiză a ţărilor din Balcanii de Vest care au avansat semnificativ în procesul de integrare în UE.
Cu prilejul Reuniunii SEECP Ambasadorul Iurie Reniță a avut o serie de întâlniri bilaterale şi schimburi de opinii cu Prim-ministrul şi Ministrul Afacerilor Externe ai Muntenegrului, Secretarul General al RCC, şeful Delegaţiei UE în Muntenegru, şefii delegaţiilor Serbiei, României, Muntenegrului, Turciei, Macedoniei, precum şi alţi participanţi.
Reuniunea din 27-28 ianuarie 2011, de la Budva, a fost primul eveniment de acest nivel organizat de Muntenegru care deţine Preşedinţia SEECP pentru perioada iunie 2010-iunie 2011. Discuţiile şi dezbaterile s-au derulat sub genericul “Obiective Comune prin Cooperare Regională”.
SEECP reprezintă un format regional de cooperare iniţiat în anul 1996 având drept obiectiv primar consolidarea raporturilor de vecinătate prin fortificarea colaborării la nivel politic şi de securitate, în domeniile economiei, justiţiei, statului de drept şi combaterii crimei organizate. Actualmente SEECP este compus din 12 state membre: Albania, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Grecia, Macedonia, Republica Moldova, Muntenegru, România, Serbia, Slovenia şi Turcia. Republica Moldova a aderat la SEECP în anul 2006 şi a deţinut Preşedinţia acestui forum în perioada 2008-2009.
Publicat de Alexandru Rîșneac, 01.02.2011
Traian Băsescu cere oficial unirea României cu Republica Moldova. ”Este timpul să începem să acţionăm şi în România”
Juncker: Statele din Balcanii de Vest pot adera la UE în 2025
ȘEFUL TRUPELOR SUA ÎN EUROPA: „PACIFICATORII” RUȘI DIN TRANSNISTRIA - NUMAI PACIFICATORI NU SUNT
Piramida financiară din poliție a fost betonată cu prevederea 25%
Putin l-a invitat pe Dodon la Moscova si l-a felicitat pentru victoria sa din turul II al alegerilor prezidentiale
(VIDEO) #KILLER VIP: MATRIOSKA PLAHOTNIUC-USATÎI
Autoritățile R. Moldova, NEDUMERITE: În Transnistria au loc „competiții militare”, pentru PRIMA dată cu implicarea tehnicii de luptă
Prima ATENŢIONARE publică de la Maia Sandu pentru conducătorii unor instituţii publice:
Maia Sandu, despre Crimeea, relațiile cu Rusia și federalizarea Moldovei: „Știu că Putin respectă oamenii puternici”
Reacția lui Igor Dodon la retragerea lui Marian Lupu: Sandu este candidatul convenit de Nuland cu Plahotniuc
Oficiali de la Bruxelles le cer lui Lupu și Leancă să se RETRAGĂ din cursa electorală
Întâlnire Filip-Lazurcă la sfârșit de mandat al ambasadorului României