Premierul Vlad Filat, preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, şi ministrul Afacerilor Externe, Iurie Leancă, ocupă primele locuri în Topul celor mai influenţi politicieni ai lunii ianuarie 2011, realizat de Centrul de cercetări strategice şi consultanţă politică „Politicon”.
În primii 10 au mai intrat liderul PCRM, Vladimir Voronin (locul 4), primarul general, Dorin Chirtoacă (locul 5), prim-vicepreşedintele Parlamentului, Vlad Plahotniuc (locul 6), ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase (locul 7), liderul PL, Mihai Ghimpu (locul 8), prim-vicepreşedintele PLDM, Mihai Godea (locul 9) şi preşedintele de onoare al PD, Dumitru Diacov (locul 10).
Potrivit preşedintelui „Politicon”, Anatol Ţăranu, reieşind din primele poziţii, se observă că se înăspreşte concurenţa. „Prezenţa lui Leancă pe locul 3 vorbeşte despre o bună politică externă. Ghimpu cedează locul 3 pe care-l ocupa în 2010 din lipsa oricărei prerogative administrative”, a spus Ţăranu.
De asemenea, Anatol Ţăranu a subliniat că este interesantă creşterea lui Vlad Plahotniuc cu 2 poziţii. „Acest fapt se datorează că este unul dintre cei mai mediatizaţi politicieni. Chiar şi PR-ul negru deocamdată este în favoarea lui”, a menţionat Ţăranu.
Anatol Ţăranu a remarcat că a fost telefonat de unele persoane care i-au reproşat că relaţia analistului politic cu ei nu a influenţat poziţia lor în top.
În top au mai intrat başcanul UTA Găgăuzia, Mihail Formuzal (locul 13), şi liderul autoproclamatei regiuni transnistrene, Igor Smirnov (locul 18).
Cei 50 de politicieni au fost aleşi dintr-un număr de 100, fiind notaţi de către 25 de experţi cu note între 1 şi 10.
Publicat de Alexandru Rîșneac, 03.02.2011
Vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, Vladimir Vitiuc a ascuns casele de ANI
Anatol Ursu, candidatul unionist pe circumscriptia Europa de Vest, intre viziune, realitate si solutii pentru diaspora
O cerere, semnată de 1,2 milioane de persoane, privind ReUnirea a fost depusă la parlamentele de la Chișinău și București
Dodon ațâță moldovenii contra moldovenilor. Creează un „Front național” împotriva unioniștilor
Decizia irevocabilă a Curții Supreme de Justiție care pune punct în dosarul Mânzat
Eșec total pentru Dodon // A ajuns la Berlin și se va vedea cu …. nemții
Senator român: Parlamentul moldovean a refuzat o ședință solemnă în anul Centenarului
Igor Dodon vorbește despre cele mai mari pericole pentru securitatea țării: „Mișcarea unionistă trebuie oprită”
VIDEO/Iurie Leancă: Unirea României cu Moldova, o temă care prinde contur la Chișinău
LUCINSCHI EXPLICĂ DE CE FEL DE PREȘEDINTE ARE NEVOIE MOLDOVA
Curtea Constituțională îi arată lui Dodon cuiul în care poate să-și pună referendumul
DODON NU A PROMULGAT VOTUL MIXT