Fracțiunea parlamentară a PLDM a susținut astăzi, în cadrul ședinței Legislativului, o propunere a fracțiunii comuniste. Acest fapt fără precedent a stârnit nedumerirea și chiar supărarea colegilor de alianță ai liberal-democraților.
Comuniștii au venit cu propunerea de a exlude de pe ordinea de zi un proiect de lege care se referea la piața farmaceutică. Potrivit fracțiunii PCRM, acesta este un proiect prea important și au cerut remiterea acestuia către Comisia Sănătate, pentru a se mai lucra asupra proiectului.
Propunerea comuniștilor a fost susținută de către deputații liberal-democrați, iar proiectul a fost exclus de pe ordinea de zi și remis comisiei de specialitate.
Gestul fracțiunii PLDM a stârnit supărarea fracțiunilor PD și PL.
„Faptul că PLDM a votat împreună cu PCRM, pregătește terenul pentru distrugerea alianței”, a fost reacția speakerului Marian Lupu, lider PD.
„Suntem o coaliție! De ce ați făcut asta?”, a fost replica deputatul PL, Valeriu Munteanu.
La rândul lor, comuniștii sunt mulțumiți de susținerea PLDM și nedumeriți de reacția celorlalți deputați.
„Astăzi am avut un precedent pozitiv, că PLDM a fost de acord cu propunerea PCRM. Noi mereu am fost deschiși pentru colegii din Parlament, indiferent de unde-s. De exemplu, noi ieri am susținut vreo 6 proiecte înaintate de alianță, iar propunerile noastre sunt mereu respinse”, a comentat deputatul comunist, Igor Dodon.
Întrebat despre ce s-a șușotit cu secretarul de stat, Victor Bodiu, Dodon a dat de înțeles că ne așteaptă o surpriză. „Vreți să vă spunem toate secretele chiar acum? E prematur să spunem, dar o să fie interesant, o să fie bine totul”, a adăugat, plin de mister, Dodon.
Publicat de Cornel Postolachi, 25.02.2011
Vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, Vladimir Vitiuc a ascuns casele de ANI
Anatol Ursu, candidatul unionist pe circumscriptia Europa de Vest, intre viziune, realitate si solutii pentru diaspora
O cerere, semnată de 1,2 milioane de persoane, privind ReUnirea a fost depusă la parlamentele de la Chișinău și București
Dodon ațâță moldovenii contra moldovenilor. Creează un „Front național” împotriva unioniștilor
Decizia irevocabilă a Curții Supreme de Justiție care pune punct în dosarul Mânzat
Eșec total pentru Dodon // A ajuns la Berlin și se va vedea cu …. nemții
Senator român: Parlamentul moldovean a refuzat o ședință solemnă în anul Centenarului
Igor Dodon vorbește despre cele mai mari pericole pentru securitatea țării: „Mișcarea unionistă trebuie oprită”
VIDEO/Iurie Leancă: Unirea României cu Moldova, o temă care prinde contur la Chișinău
LUCINSCHI EXPLICĂ DE CE FEL DE PREȘEDINTE ARE NEVOIE MOLDOVA
Curtea Constituțională îi arată lui Dodon cuiul în care poate să-și pună referendumul
DODON NU A PROMULGAT VOTUL MIXT