Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit astăzi, 22 martie, în Palatul Patriarhiei vizita delegaţiei directorilor din instituţiile de învăţământ din Transnistria. În cadrul întrevederii, care s-a desfăşurat în Sala „Sanctus Johannes Cassianus”, au fost prezentate problemele cu care se confruntă învăţământul din regiunea transnistreană.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a felicitat şi încurajat în slujirea jertfelnică pe care o desfăşoară.
“Ne bucurăm că sunteţi aici prezenţi. Mulţumim domnului secretar de stat al departamentului românilor de pretutindeni, Eugen Tomac, pentru că a organizat această întâlnire. Dorim să vă felicităm pentru activitatea pe care o desfăşuraţi acolo ca apostoli ai latinităţii”, a spus Preafericirea Sa, după cum ne informează Radio TRINITAS.
Într-un comunicat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni se menţionează că în programul delegaţiei sunt prevăzute vizite de lucru la Administraţia Prezidenţială, Guvernul României, Senatul României, Camera Deputaţilor, Institutul Cultural Român, Patriarhia Română, Societatea Română de Televiziune şi Societatea Română de Radiodifuziune.
Vor fi abordate teme ce privesc situaţia învăţământului în rândul populaţiei vorbitoare de limba română din această regiune, a dreptului omului, precum şi programele educaţionale pe care statul român le promovează în sprijinul românilor de peste hotare



Publicat de Alexandru Rîșneac, 22.03.2011
,,Teatrul e ca o mamă, te face să te-ntorci mereu...” - Festivalul Cultural „Zilele Basarabiei” la Timișoara
Enigmele istoriei. Masacrul de la Bălţi, Katyn-ul României
REPORTAJ TVR INTERNATIONAL: DISPAR ROMÂNII DIN SUDUL BASARABIEI?
Zeci de studenți basarabeni au protestat la Timişoara, acuzând fraudarea alegerilor din Republica Moldova
BOMBA aruncată de Traian Băsescu la oră de maximă audienţă: „Se va produce peste cinci ani, peste şapte ani, dacă există condiţii politice”
Ce a declarat astăzi Klaus Iohannis în legătură cu UNIREA celor două state românești
Moldovanca – un sat basarabean uitat în taigaua siberiană
FOTO // George Simiona fost REȚINUT. Traian Băsescu vine cu o reacție: „Slugoilor, ce tare vă doare unionismul”
Calea Ferată din Moldova oferă 98 de bilete gratuite la Iași, cu ocazia a 98 de ani de la Unire
În Rusia a fost inuagurat primul cimitir al ostașilor români
Klaus Iohannis, atac dur la Victor Ponta: Am dubii că România mai are un guvern funcțional
Iniţiativă legislativă | 500 € pe lună, ca să vină acasă | EXCLUSIV