În principiu, excesele „moldoveniste” îmi sunt simpatice şi nu mă deranjează. De cele mai multe ori sunt atât de absurde, atât de ieşite din orice cadru al realităţii încât trec în ridicol, devin adevărate capodopere suprarealiste, având mai degrabă legături cu literatura umoristică. Exagerările, scoaterile din context, falsificările „moldoveniste” depăşesc orice limită, astfel încât nu mai are rost polemica. O dispută se poate purta pe acelaşi plan al logicii şi perceperii realităţii, sau cel puţin folosind un bagaj comparabil de cunoştinţe.

 De curând, m-am amuzat cu o astfel de postare de pe blogul lui Igor Dodon - în care Marian Lupu este comparat cu Alexandru Ioan Cuza. Destul de mare distanţa dintre cei doi oameni politici, şi nu doar în ceea ce priveşte epocile în care se găsesc. Pentru Igor Dodon „Alexandru Ioan Cuza, în 1859, din dorinţa de a se aşeza cu orice preţ în fotoliul de domnitor comun al două principate unite - Moldova şi Ţara Românească, a acceptat să facă cedări umilitoare din partea Moldovei, pe care a dat-o pe tavă masonilor de la Bucureşti. După o domnie pasageră şi superficială, Cuza este înlăturat de la putere, lăsând şi fotoliul de domnitor, şi ţara la cheremul Bucureştiului, Moldova fiind transformată în câteva judeţe de periferie ale României”.

Despre bietul Alexandru Ioan Cuza s-au spus multe, fie-i ţărâna uşoară. Cartofor, afemeiat, bătăuş (l-a scos din palat o dată pe ministrul Dimitrie Sturdza în palme şi cu picioare în fund), dictator - o groază de epitete au aterizat asupra lui Alexandru Ioan Cuza. Dar nimeni nu s-a gândit până acum la Cuza vodă că ar fi avut „o domnie superficială şi pasageră”. În primul rând, Alexandru Ioan Cuza a domnit vreme de şapte ani de zile, ceea ce nu reprezintă chiar o perioadă de timp „pasageră”. A avut cam două mandate de preşedinte din zilele noastre. Cuza ar fi dat Moldova pe tavă masonilor de la Bucureşti - aici trebuie spus că însuşi Cuza a avut legături cu masoneria, ca mai toţi politicienii secolului al XIX-lea. Cât de superficială a fost domnia lui Alexandru Ioan Cuza? Atât de superficială încât până în ziua de azi avem de-a face cu urmările domniei sale. În primul rând, denumirea ţării - România - a fost stabilită ca atare în vremea domniei lui Cuza, în 1862, când s-a făcut unificarea administrativă a Moldovei şi Ţării Româneşti. Apoi legislaţia: în vremea lui Cuza au fost adoptate codurile penal, civil şi comercial după model francez. Până în ziua de azi legislaţia românească are la bază aceste coduri din vremea lui Alexandru Ioan Cuza, cu modificări absolut minime. Administraţia bazată pe judeţe şi prefecturi, valabilă până azi, tot în vremea lui Cuza a fost înfiinţată. Universităţile din Bucureşti şi Iaşi au fost înfiinţate tot în vremea lui Cuza. Alexandru Ioan Cuza este cel care a pus bazele statului român modern. Doar cineva care nu iubeşte statul român modern poate spune despre el că a avut „o domnie pasageră şi superficială”.

Din păcate, eu unul nu împărtăşesc temerile lui Igor Dodon că Marian Lupu ar putea deveni un al doilea Alexandru Ioan Cuza. Şi asta - pentru că la Chişinău nu se găseşte în ziua de azi un Mihail Kogălniceanu sau un Vasile Alecsandri, care să se alieze cu Marian Lupu şi să se apuce de nişte reforme care să dureze câteva sute de ani.