Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a organizat, la Castellon de la Plana (Valencia), o conferinţă pe tema "Şanse egale într-o Europă unită", cu participarea unor înalţi reprezentanţi ai aparatului de stat român.
Oficiali ai Guvernului României şi Parlamentului român au fost prezenţi sâmbătă şi duminică (2-3 aprilie), la Castellon de la Plana, în Spania, la prima din cele patru ediţii ale Conferinţei "Şanse egale într-o Europă unită", organizată de Guvernul României, prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, cu sprijinul Consulatului României de la Castellon de la Plana. Celelalte trei ediţii ale respectivei conferinţe vor avea loc la Madrid, Barcelona şi Sevilla, în cursul acestui an.
Reprezentanţii comunităţii româneşti din Spania s-au întâlnit cu trimişii Guvernului, printre care s-au numărat secretarul general al Guvernului, Daniela Nicoleta Andreescu, şeful Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, Eugen Tomac, preşedinta Casei de Pensii, Domnica Doina Pârcălabu, directorul pentru relatii internaţionale al Casei Naţionale de Pensii, Maria Luiza Socol-Florescu, vicepreşedinta Comisiei pentru egalitate de şanse din Senatul României, Mihaela Popa, Andreea Gărăiacu (Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate), Ilie Dincă (preşedintele Agenţiei Naţională pentru Romi), deputatul PDL Diaspora William Brînză, reprezentanţi MAE şi ai ministerului Muncii şi Agenţiei Naţionale a Romilor.
De la întâlnire nu a lipsit nici ambasadoarea României la Madrid, doamna Maria Ligor, precum şi reprezentanţii diplomatici ai Consulatului României din Castellon de la Plana, în frunte cu domnul consul Liviu Popa. Din partea autorităţilor spaniole a fost prezentă doamna Elvira Bosch Reig, directoarea teritorială a Sănătăţii din Provincia Castellon.
Imaginea românilor în Spania, o temă fierbinte a discuţiilor conferinţei
Jurnalişti ai publicaţiilor româneşti şi reprezentanţi ai asociaţiilor românilor din Spania, au participat la conferinţa de la hotelul Intur, în care au fost abordate teme de interes pentru comunitatea românească din statul iberic, precum educaţia, sănătatea, imaginea României reflectată în mass-media spaniolă, sistemul de pensii, votul prin corespondenţă, protecţia minorului, politici de integrare a minorităţii rome etc. Românii din Spania au cerut lămuriri şi ajutor privind cardurile europene de sănătate, debirocratizarea instituţiilor din România, şi au oferit propuneri şi sugestii privind o mai bună cooperare între autorităţile şi instituţiile române şi cetăţenii români din diaspora.
Printre temele cele mai dezbătute ateliere ale întâlnirii au fost cele despre imaginea românilor din Spania reflectată în mass-media spaniolă, dar şi ce ar trebui făcut pentru ca stereotipurile spaniolilor despre români să se schimbe, respectiv problemele - iar unde au existat propuneri concrete - şi soluţiile pentru ajutorarea şi integrarea cetăţenilor români de etnie romă din Spania.
"Certaţi-i pe cei care vor veni la dumneavoastră numai în anii cu alegeri"
"Să nu uitaţi că voi, cei de aici şi noi, cei de acasă, formăm o singură Românie şi dacă am trecut noi prin atâtea, vom trece şi mai departe", le-a transmis deputatul PD-L William Brînză, la final, românilor din Spania, asigurându-i că va rămâne alături de ei şi, împreună cu organizatorii conferinţei, a promis că astfel de întâlniri cu românii din străinătate vor mai avea loc şi pe viitor, cu speranţa că vor fi cât mai dese. Chiar dacă la un moment dat, Brînză a fost "dojenit" de unul dintre participanţi că prezenţa sa a avut şi un scop electoral, deputatul PD-L a "parat": "Să nu fim farisei. Orice politician se află mereu în campanie electorală, timp de patru ani. Dar să-i certaţi pe cei care vin la dumneavoastră doar în an electoral, care vor veni doar în 2013".
Secretarii de stat s-au întors la Bucureşti cu mai multe propuneri şi idei de luat în calcul ale comunităţii româneşti din Spania, promiţând, totodată, că vor face tot posibilul pentru a le şi transforma în realitate.
Publicat de Alexandru Rîșneac, 05.04.2011




,,Teatrul e ca o mamă, te face să te-ntorci mereu...” - Festivalul Cultural „Zilele Basarabiei” la Timișoara
Enigmele istoriei. Masacrul de la Bălţi, Katyn-ul României
REPORTAJ TVR INTERNATIONAL: DISPAR ROMÂNII DIN SUDUL BASARABIEI?
Zeci de studenți basarabeni au protestat la Timişoara, acuzând fraudarea alegerilor din Republica Moldova
BOMBA aruncată de Traian Băsescu la oră de maximă audienţă: „Se va produce peste cinci ani, peste şapte ani, dacă există condiţii politice”
Ce a declarat astăzi Klaus Iohannis în legătură cu UNIREA celor două state românești
Moldovanca – un sat basarabean uitat în taigaua siberiană
FOTO // George Simiona fost REȚINUT. Traian Băsescu vine cu o reacție: „Slugoilor, ce tare vă doare unionismul”
Calea Ferată din Moldova oferă 98 de bilete gratuite la Iași, cu ocazia a 98 de ani de la Unire
În Rusia a fost inuagurat primul cimitir al ostașilor români
Klaus Iohannis, atac dur la Victor Ponta: Am dubii că România mai are un guvern funcțional
Iniţiativă legislativă | 500 € pe lună, ca să vină acasă | EXCLUSIV