Despărţământul ASTRA „Mihail Kogălniceanu” Iaşi are in plan, pentru luna aprilie, cateva proiecte importante precum lansari de carte si conferinte itinerante in Basarabia, ne transmite dna. Areta Mosu, presedinta Despartamantului.
Astfel, pe 9 aprilie la Iaşi, la Muzeul Unirii, in parteneriat cu Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi – Muzeul Unirii, în organizarea Organizaţiei de Tineret a Despărţământului Astra „Mihail Kogălniceanu” Iaşi au avut loc trei lansari editoriale moderate de dr. Ioan Ciupercă, din Iaşi, invitat fiind Dr. Ion Varta din Chişinău.
▪ Asasinările în masă din RASSM în perioada Marii Terori (1937-1938), vol. I, Chişinău, Editurile Arc şi Cartdidact, 2010
▪ Deportările în masă din RSS Moldovenească din 5-9 iulie 1949, vol. I, Chişinău, Editura Litera, 2011
▪ „Constelaţii ieşene”, anul V, nr. 4 (20), decembrie 2010
Intre 14 si 15 aprilie 2011, la Soroca, Ialoveni (Rep. Moldova), in parteneriat cu Despărţămintele ASTRA „Petre Ştefănucă” Ialoveni şi „C. Stere” Soroca va avea loc Conferinta „150 de ani de la fondarea Asociatiunii ASTRA” unde invitaţi vor fi prof. univ. dr. Ioan Ciupercă şi prof. univ. dr. G. Iutiş
de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi iar moderator va fi prof. Areta Moşu.
Din program: Conferinţe, Lansări editoriale: „Revista română”, nr. 1/2011; volumul „Românii din afara graniţelor ţării. Istorie, cultură, spiritualitate”. Volum coordonat de Iulian Pruteanu-Isăcescu, Iaşi, 2010, înfiinţarea Despărţământului ASTRA „C. Stere” Soroca.
Publicat de Alexandru Rîșneac, 11.04.2011
,,Teatrul e ca o mamă, te face să te-ntorci mereu...” - Festivalul Cultural „Zilele Basarabiei” la Timișoara
Enigmele istoriei. Masacrul de la Bălţi, Katyn-ul României
REPORTAJ TVR INTERNATIONAL: DISPAR ROMÂNII DIN SUDUL BASARABIEI?
Zeci de studenți basarabeni au protestat la Timişoara, acuzând fraudarea alegerilor din Republica Moldova
BOMBA aruncată de Traian Băsescu la oră de maximă audienţă: „Se va produce peste cinci ani, peste şapte ani, dacă există condiţii politice”
Ce a declarat astăzi Klaus Iohannis în legătură cu UNIREA celor două state românești
Moldovanca – un sat basarabean uitat în taigaua siberiană
FOTO // George Simiona fost REȚINUT. Traian Băsescu vine cu o reacție: „Slugoilor, ce tare vă doare unionismul”
Calea Ferată din Moldova oferă 98 de bilete gratuite la Iași, cu ocazia a 98 de ani de la Unire
În Rusia a fost inuagurat primul cimitir al ostașilor români
Klaus Iohannis, atac dur la Victor Ponta: Am dubii că România mai are un guvern funcțional
Iniţiativă legislativă | 500 € pe lună, ca să vină acasă | EXCLUSIV