Pe stadionul “Arcul de Triumf” s-a desfăşurat primul turneu din seria celor şase organizate de Federaţia Română de Rugby pentru promovarea rugbyului feminin. Surpiza a venit din partea formaţiei Ştrengăriţele Chişinău, care s-au impus într-o manieră categorică. Mai mult, preşedintele Federaţiei Moldoveneşti de Rugby, Vasile Revenco, a spus că doreşte organizarea unui turneu de rugby în 7 la Chişinău, cu participarea formaţiilor care au fost şi la Bucureşti, scrie sportlocal.ro.
Surpriza neplăcută a venit însă din partea spectatorilor. Ultima etapă a turneului a fost programată pe terenul central, imediat după ce s-a încheiat partida din Superliga Naţională între CSM Bucureşti şi RCM Timişoara. Deşi crainicul arenei a anunţat în repetate rânduri că urmează câteva jocuri de rugby în 7 feminin, iar sportivele ar avea nevoie de atenţia şi suportul publicului, cam 80% din spectatori au plecat, ignorând astfel meciurile fetelor.
Chiar şi în aceste condiţii, dăruirea rugbystelor a fost una extraordinară, motiv pentru care SportLocal.ro susţine astfel de iniţiative. Imaginea surprinsă de oficialii FRR este de la jocul dintre Ştrengăriţele Chişinău şi formaţia din Piatra Neamţ, partidă care a încheiat seria succeselor moldovencelor.
Rugbystele de peste Prut cu plecat ieri seară de la Chişinău, călătorind toată noaptea, după care, imediat după ce turneul s-a încheiat, au făcut cale întoarsă către casă.
Iată rezultatele complete şi clasamentul turneului:
ascani – Pascani 2: 43-7
Chisinau – Progresul: 39-0
Soimii – Venus: 14-0
Pascani – Chisinau: 5-7
Progresul – Soimii: 0-32
Pascani 2 – Venus: 10-7
Soimii – Pascani: 5-28
Chisinau – Pascani 2: 22-0
Venus – Progresul: 19-0
Chisinau – Soimii: 26-5
Pascani – Venus: 38-0
Pascani 2 – Progresul: 24-0
Venus – Chisinau: 0-31
Soimii – Pascani 2: 31-0
Progresul – Pascani: 0-49
CLASAMENT
1. CHISINAU
2. PASCANI 1
3. SOIMII
4. PASCANI 2
5. VENUS
6. PROGRESUL
Publicat de Alexandru Rîșneac, 18.04.2011
Mercedes-Benz lansează cel mai performant şi mai rapid E-Class vreodată! E63-ul AMG S care prinde suta în 3.4 secunde
Organizatorii Jocurilor Olimpice 2016 vor oferi sportivilor şi turiştilor substanţe împotriva insectelor
Francezii au stabilit aseară un record la UEFA EURO! Meciul Franța-Islanda s-a terminat cu 5-2
EURO 2016: Sărbătoare în Islanda după victoria
EURO 2016: Italia a învins Spania cu un scor de 2-0 și joacă în „sferturi” cu Germania
(FOTO) Noul Audi Q7 s-a ales cu un pachet de tuning de la ABT!
Prilej de bucurie în Ingolstadt. Audi lansează noua generaţie a lui A4!
(VIDEO) BMW îţi face o incursiune în cel mai nou Seria 7 Individual!
Misiune IMPOSIBILĂ pentru FC Milsami și FC Saxan. Vezi adversarii echipelor nostre în Champions League și Europa League
(VIDEO) BMW Seria 2 Coupe, reflecție în Oglindă
Brabus a modificat si noua limuzina Mercedes-Maybach S600!
Designerii individuali deja isi imagineaza cum ar arata un eventual BMW M7 si Seria 7 Touring