Existenţa unui scenariu în ceea ce priveşte plecarea lui Mihai Godea din PLDM este mai mult o plecare de la analiza problemei. De această părere este preşedintele Parlamentului, Marian Lupu.
„Este foarte uşor să arăţi cu degetul la cineva şi să nu te uiţi ce se întâmplă în grădina ta. Ce înseamnă păpuşar în ultimă instanţă? Dacă este un păpuşar, atunci atitudinea faţă de colegi este ca faţă de nişte păpuşi?”, a declarat Lupu, în cadrul unui briefing.
Potrivit lui Lupu, evenimentul legat de Godea a fost o surpriză. „Nu ne-am aşteptat la aşa ceva anume de la această persoană, mai ales ţinând cont de statutul domnului Godea. Dar nu avem destule informaţii pentru a comenta ceva”, a precizat Lupu.
Totodată, acesta consideră că faptul dat loveşte în funcţionalitatea AIE. „Problema domnului Godea nu este una de moment. Este un element dintr-un întreg şir şi nu ştim dacă este întâmplător sau nu. Nu mă interesează problema spălării rufelor, ci problema funcţionalităţii AIE”, a adăugat Marian Lupu.
El a mai declarat că îl va invita pe Mihai Godea la o întâlnire pentru a afla mai mutle detalii despre situaţia creată.
Publicat de Cornel Postolachi, 05.05.2011
Vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, Vladimir Vitiuc a ascuns casele de ANI
Anatol Ursu, candidatul unionist pe circumscriptia Europa de Vest, intre viziune, realitate si solutii pentru diaspora
O cerere, semnată de 1,2 milioane de persoane, privind ReUnirea a fost depusă la parlamentele de la Chișinău și București
Dodon ațâță moldovenii contra moldovenilor. Creează un „Front național” împotriva unioniștilor
Decizia irevocabilă a Curții Supreme de Justiție care pune punct în dosarul Mânzat
Eșec total pentru Dodon // A ajuns la Berlin și se va vedea cu …. nemții
Senator român: Parlamentul moldovean a refuzat o ședință solemnă în anul Centenarului
Igor Dodon vorbește despre cele mai mari pericole pentru securitatea țării: „Mișcarea unionistă trebuie oprită”
VIDEO/Iurie Leancă: Unirea României cu Moldova, o temă care prinde contur la Chișinău
LUCINSCHI EXPLICĂ DE CE FEL DE PREȘEDINTE ARE NEVOIE MOLDOVA
Curtea Constituțională îi arată lui Dodon cuiul în care poate să-și pună referendumul
DODON NU A PROMULGAT VOTUL MIXT