
Pe parcursul următorilor trei ani, Uniunea Europeana va oferi 4,2 milioane de euro pentru domeniul culturii, în cadrul Programului Parteneriatului Estic în Cultură și Creativitate.
Programul a fost lansat în luna iunie de către Uniunea Europeană pentru a sprijini sectoarele culturale și creative în munca lor pentru dezvoltarea durabilă umană, socială și economică în Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova și Ucraina.
Acesta se va concentra pe patru domenii principale, inclusiv: dezvoltarea cercetărilor în baza unui mecanism eficient de colectare a datelor, consolidarea capacităților, sensibilizarea opiniei publice și crearea oportunităților pentru cooperarea culturală internațională.
Subiectele acoperite de Program vor aborda liderismul cultural, cercetări statistice şi culturale, activităţi de advocacy, colectare de fonduri, jurnalism cultural și abilităţi de comunicare.
Activitățile programului vor fi implementate prin intermediul seminarelor, instruirii intensive, platformelor de învățare online, vizitelor de studiu și târgurilor pentru crearea de parteneriate, reunind, astfel actorii culturali din sectoarele public și privat, Guvern și societate civilă.
„Edificarea unui parteneriat între stat, societate civilă și sectorul comercial din domeniul culturii este o necesitate de primă importanţă pentru orice stat modern. Acest deziderat poate fi realizat doar prin intermediul unor inițiative politice naționale incluzive, elaborate de comun acord, care au ca punct de plecare o înțelegere largă, dar bine definită a culturii și a rolului acesteia în procesele de reformă și schimbare pozitivă”, a declarat Terry Sandell, Directorul Programului.
Subsectoarele culturale și creative includ arhitectura, arhivele, bibliotecile și muzeele, meșteșugurile artistice, domeniul audio-vizual (film, televiziune, jocuri video și multimedia), patrimoniul cultural tangibil și intangibil, designul, festivalurile, muzica, literatura, artele interpretative, activitatea editorială, radio și artele vizuale.
Împreună, aceste subsectoare asigură în ţările Uniunii Europene 8,3 milioane de locuri de muncă, valorând 558 miliarde Euro.
De asemenea, industriile culturale și creative din Europa se dezvoltă în ritmuri mai rapide decât industriile de confecţionare și de prestare a serviciilor.
În urma unei competiţii publice, Programul va fi gestionat de un consorțiu condus de Consiliul Britanic (British Council), în parteneriat cu Fundația Soros-Moldova, Centrul Național de Cultură din Polonia (National Centre for Culture of Poland) și Institutul Goethe (Goethe-Institut).
Publicat de Octavian Balan, 04.07.2015
Pamflet // Emisiunea o noapte de amor între jurnaliști și politicieni
Presa franceză despre Valentina Naforniță: O zi din viața unei primadone
(Video) Dansând pe străzile din Moldova. Trupă din Los Angeles a filmat un clip extraordinar la noi
(VIDEO) ȚURCA UN JOC CARE TRĂIEȘTE DOAR ÎN AMINTIRI
Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva – Ocrotitoarea Moldovei. Ce nu e bine să faci azi
(VIDEO) Am ascultat de nenumărate ori această piesă consacrată, însă niciodată într-o asemenea interpretare.
(video, foto) Dan Bălan și Tany Vander s-au reunit într-un concert grandios la Soroca
(VIDEO) Cum arată cel mai nou CLIP de promovare a BRAŞOVULUI
„Ador Chișinău” - concert de jazz pe strada PIETONALĂ. Iată cine îl va susține
(GALERIE FOTO)10 vinării din Republica Moldova pe care merită să le vizitezi în week-end
(VIDEO) Festivalul Medieval, ediția II